Luni, 17 septembrie, directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Viorel Furdui a avut o întrevedere cu președintele executiv al Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova (AIR) Dan Nuțiu.

Modalitățile de dezvoltare a localităților prin intermediul investițiilor românești, dar și a celor europene au fost printre subiectele abordate în timpul întrevederii.

Totodată, Dan Nuțiu l-a informat pe Viorel Furdui despre intenția unei companii de confecții și tricotaje de a cumpăra, construi sau închiria o hală care să asigure între 500 și 700 de locuri de muncă în unul dintre orașele Republicii Moldova.  Ca urmare a unor analize făcute, președintele executiv al AIR a specificat care sunt orașele ce ar întruni condițiile stabilite de investitor, dar nu a exclus din calcul nici alte localități urbane.

Potrivit directorului executiv al CALM, este important că acest investitor a luat decizia să vină în Republica Moldova și să creeze noi locuri de muncă. „Există toată deschiderea din partea APL-urilor noastre pentru investitori, deoarece toți sunt conștienți de faptul că doar cu ajutorul investițiilor din țară și de peste hotare putem contribui la dezvoltarea localităților noastre. Viorel Furdui l-a asigurat pe Dan Nuțiu de tot sprijinul, specificând faptul că CALM va solicita de la APL-urile orașelor informații ce i-ar ajuta investitorului să ia o decizie în acest sens.

Amintim că la 17 iulie, curent, Congresul Autorităților Locale din Moldova(CALM) și  Asociația Investitorilor din România (AIR) au semnat un Acord de colaborare. La eveniment au participat și membri ai celei mai mari și celei mai vechi confederații patronale din România  „Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR), instituție ce a înregistrat multe rezultate în colaborarea cu APL din România. Scopul Acordului este de a oferi un cadru de cooperare și de a facilita colaborarea între CALM și AIR, în zonele de interes comun. Totodată, CALM și AIR cooperează pentru a realiza acțiuni specifice, menite să susțină investitorii din România în Republica Moldova și comunitățile locale din Republica Moldova în diverse domenii.

Departamentul de Comunicare al CALM



Imprimare