Fraţi la bine şi la greu. Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrăţească cu localităţi din România, iar ulterior îşi dezvoltă relaţiile culturale şi economice. Cu ocazia aniversării a 30 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova, comuna Bălăşeşti din raionul Sângerei a semnat acorduri de înfrăţire cu două localităţi din România. Marele evenimentul a avut loc la Bălăşeşti, unde localnici şi-au întâmpinat oaspeţii din judeţele Iaşi şi Prahova cu pâine şi sare.

Acordurile de înfrăţire au fost semnate între comuna Bălăşeşti din raionul Sângerei şi două localităţi din România, comuna Comarna din judeţul Iaşi şi satul Filipeştii de Pădure din judeţul Prahova, care i-a oferit primarului de Bălăşeşti cheia localităţii.

ELENA NEAGA, primar, comuna Bălăşeşti, raionul Sângerei: „Un vis pe care mi l-am dorit întotdeauna şi mi-aş dori ca acest lucru să se întâmple în toate satele Republicii Moldova. Am avut emoţii foarte mari, până la lacrimi, abia m-am stăpânit să nu plâng pentru că iubesc România, când mă duc în România mă simt acasă”.

CIPRIAN DANIEL MORĂRESCU, primar, comuna Filipeştii de Pădure, România: „Îmi doresc foarte mult să fim o Românie unită pe viitor într-o Uniune Europeană. Proiectele pe care o să le depunem să le câştigăm cu siguranţă şi să câştigăm foarte mulţi bani pentru ambele localităţi”.  

ADRIAN DUPU, secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova, România: „Ceea ce se întâmplă astăzi este un act firesc pentru că noi ca fraţi trebuie să ne ajutăm reciproc. R. Moldova se află într-un context favorabil extraordinar, poate cel mai bun context în ultimii 30 de ani, şi România va sprijini parcursul acesta european al R. Moldova pentru că acum, mai mult ca niciodată, poate, se pot face paşi concreţi în această direcţie”.

Anterior, comuna Comarna din judeţul Iaşi s-a înfrăţit cu satul Vasilcău din raionul Soroca. Primarul de Comarna spune că în urma încheierii acestui parteneriat, ambele localităţi vor beneficia de fonduri europene pentru a se dezvolta.

CONSTANTIN GRĂDINARU, primar, comuna Comarna, România: „Am făcut ultimele completări la proiect şi aştept cu nerăbdare să semnăm acel proiect de finanţare pentru infrastructură. Să obţinem acei bănuţi cu care să ne putem dezvolta comunităţile şi de o parte şi de alta”. 

MARIUS CIPRIAN TOTH, ministrul plenipotenţiar al României în Republica Moldova: „Relaţiile dintre cele două ţări nu trebuie să se dezvolte numai la nivelul autorităţilor de stat, la nivelul administraţiei centrale, dar, mai ales, între comunităţile din România şi Republica Moldova”.

Actul înfrăţirii a fost sărbătorit de localnicii din Bălăşeşti prin cântece şi dansuri.

Evenimentul a culminat cu o horă a Unirii, în care s-au încins localnicii din Bălăşeşti şi oaspeţii din România.

Imprimare