Localitățile din regiunea de sud a țării, de altfel, ca și majoritatea localităților din țară, se confrunta, an de an, în perioada de iarnă, cu provocări legate de procesul de deszăpezire. Nu fac excepție în acest sens nici orașele Cahul, Cimișlia și Leova, conducerea cărora era nevoită, până nu demult, să depună eforturi susținute pentru a face față acestor provocări.

Mai mult de atât. Odată cu topirea zăpezii, pe agenda administrațiilor publice locale din unitățile teritorial-administrative menționate reapar, pe lângă multe altele, și tradiționalele preocupări legate de gestionarea deşeurilor, nivelarea drumurilor neasfaltate, plombarea gropilor apărute ca ciupercile după ploaie, şi multe altele.

Până nu demult, problema principală a localităţilor consta în faptul că echipamentele existente în dotarea subdiviziunilor municipale erau fie insuficiente, fie învechite sau chiar lipseau, astfel încât prestarea anumitor servicii comunitare devenise una greu de realizat. În această ordine de idei, primarul orașului Cimișlia, Gheorghe Răileanu, a confirmat situația critică în care se afla până nu demult întreprinderea municipală de servicii publice din localitate. Mijloacele mizere pe care și le putea permite primăria la capitolul salubrizare, pornind de la posibilitățile bugetului local, dar și insolvabilitatea prestatorului de servicii publice, au adus, practic, în pragul falimentului instituția prestatoare. Astfel, circumstanțele care s-au creat au fost foarte aproape de a compromite menținerea la nivel de oraș a curățeniei și a ceea ce înseamnă gestionare a deșeurilor, amenajare etc.

Lucrurile însă au evoluat pozitiv. Potrivit unui comunicat al USAID, aflăm că, în perioada noiembrie-decembrie 2014, Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) a donat fiecăruia din cele 32 de oraşe – centre raionale ale Moldovei 33 de piese de echipament specializat şi 3.430 de containere pentru deşeuri solide. Opt autocamioane pentru gunoi, şase autogredere, opt maşini de vidanjare, două maşini de intervenţie, o autospecială cu nacelă şi opt excavatoare au fost oferite de către USAID pentru a susţine capacităţile autorităţilor locale de a îmbunătăţi serviciile publice în domeniile de apă şi canalizare, gestionare a deşeurilor solide, iluminat stradal, încălzire, repararea străzilor locale şi gestionarea spaţiilor verzi.

Localități mai curate datorită donațiilor americane

După o lună din momentul primelor donaţii, anumite îmbunătăţiri ale serviciilor publice sunt deja sesizabile. Așa, bunăoară, în orașul Leova, gradul de acoperire a serviciului de colectare a deşeurilor a crescut cu 3%, oferind posibilitatea unui număr de 98 de gospodării de a primi acces la acest serviciu.

La Ştefan Vodă, 250 de gospodării au primit acces la serviciile de colectare a gunoiului. De asemenea, a crescut şi frecvenţa colectării deşeurilor.

Un alt mare avantaj este şi faptul că în această iarnă cetățenii au beneficiat de aceste servicii imediat, fără întârzierile de care aveau parte în anii precedenţi. La Cahul, cele 200 de containere zincate au permis înlocuirea a 50% din pubelele existente vechi și deteriorate, îmbunătățind astfel nivelul de salubritate și de sănătate în oraș.

Excavatorul donat de USAID orașului Cimișlia a contribuit la îmbunătăţirea serviciilor în localitate prin micşorarea timpului de intervenţie şi reparaţie în cazul accidentelor în reţelele de apă şi de canalizare, constituind în acelaşi timp un instrument multifuncţional care poate fi folosit în procesul de săpare a gropilor, tranşeelor, nivelarea suprafeţelor şi a drumurilor neasfaltate, ridicarea greutăţilor etc.

Prin dezvoltarea și modernizarea, pas cu pas, a serviciilor publice, administrațiile publice locale din oraşele Cimişlia, Leova, Cahul, Ștefan Vodă ș. a. au depășit greutățile întâmpinate și s-au apropiat mai mult de cetăţean, oferindu-i acestuia suportul necesar în soluționarea problemelor de interes comunitar.

Localitățile care au beneficiat de suport tehnic din partea poporului american au devenit astfel mai curate, mai confortabile, gata să poată oferi cetățenilor un trai mai bun. Unitățile teritorial–administrative beneficiare nu numai că şi-au sporit accesul şi calitatea serviciilor publice, economisind resurse bugetare, ci se declară acum mai pregătite să-și exercite autonom puterea la nivel local pentru îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor Republicii Moldova.

Imprimare