Seria de seminare de instruire cu genericul: Bugetarea pe bază de programe și performanță a continuat pe data de 20 aprilie 2016 în raionul Fălești. 

Agenda instruirii  a cuprins atât partea teoretică, cea care înglobează conceptul, aspectele legale, structura şi elementele programului, organizarea procesului bugetării pe programe şi performanţă, cât și cea practică, care prevede o sesiune de întrebări din partea participanților privind bugetele bazate pe programe şi performanţă la nivel local și discutarea/colectarea întrebărilor stringente din domeniul finanțelor publice locale.

La seminar au fost prezenți majoritatea primarilor din raion. printre care și primarul orașului Fălești, domnul Vladimir Rusu. Acesta a declarat că seminarul respectiv este o lecție importantă pentru primari și contabili iar materialul care a fost unul extrem de necesar.

Pe parcursul întrunirii, participanți la aceasta sesiune de informare, au fost asigurați cu un set de materiale informative care îi vor ajuta în cunoașterea mai bună și mai profundă a bugetării pe bază de programe și performanță. 

Instruirea are loc in cadrul Proiectului  Consolidarea capacităților CALM în domeniul finanțelor publice implementat de Congresul Autoritatilor Locale din Moldova, în parteneriat cuAsociația Autorităților Locale din Slovacia (ZMOS) și Asociația ofițerilor financiari din Administrația Publică Locală din Slovacia (AKE SR) și este finanțat de Oficiul Regional PNUD pentru Europa și țările CSI.


















Imprimare