( interviu cu Ala Guzun, primarul comunei Bilicenii Vechi)

În ultima perioadă în ambele sate din componența comunei Bilicenii Vechi au loc schimbări de necrezut, lucruri necesare și proiecte implementate, pe care cetățenii doar le-au visat. Primara obține investiții, leagă și construiește parteneriate eficiente, credibile, iar cetățenii o susțin prin implicare și activism civic. Schimbările le obțin împreună, prin implicarea cetățenilor, ei conștientizând că în beneficiul lor și al satului se realizează proiect cu proiect. Investitorii sunt impresionați de reușitele primăriei în atragerea investițiilor, dar și a cetățenilor prin implicare în schimbare. Este apreciat managementul eficient și activitatea primarei Ala Guzun, ea fiind calificată campioană în implementarea proiectelor investiționale. Apreciindu-i munca și capacitățile, Congresul Autorităților Publice Locale a organizat în teritoriul primăriei Bilicenii Vechi vizită de lucru pentru primarele aflate la primul mandat pentru preluarea experienței.

  • Doamnă primară, Vă rog să Vă referiți la proiectele implementate și cele în derulare. Cum Vă reușește implicarea cetățenilor?
  • Primăria are în realizările sale proiecte implementate, dar și proiecte în derulare. Știți cum e la noi: dezvoltăm când participăm și cât ne implicăm. Astfel de proiecte am implementat. Proiectul „Dezvoltăm când participăm” a reușit cu acordul de parteneriat cu AO Silent Generation. Acesta a fost finanțat din sursele Uniunii Europene în cadrul proiectului AGREED- Activarea reformei Guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării, implementat de Asociația Agențiilor pentru democrație locală ALDA și realizat de AO Silent Generation. În rezultatul implementării acestui proiect am reușit amenajarea unui parc.
    Extinderea gazificării a 20 de gospodării prin implicarea cetățenilor este un alt proiect și rezultat bun al activității noastre ca autoritate publică locală. Condiții mai bune pentru o educație mai bună, de calitate în grădinița „Albinuța”. Mi se umple sufletul cu satisfacție când mă gândesc că ne-a reușit să investim în condiții bune pentru copii și aceste căutări legate de grija față de copii ne sunt prezente pe agendă constant. Ne-a reușit și alimentarea cu apă a localității Coada Iazului, 5 km. La moment este în derulare proiectul de asigurare cu apă potabilă, a 32 de km din Fondul Ecologic. Sunt în derulare lucrările, cetățenii se implică activ și lucrurile merg în beneficiul lor. Aprovizionarea cu apă este problema strigătoare la cer. Mișcările care se fac în soluționarea problemei asigurării satului cu apă potabilă au menirea conectării localității la apeductul magistral Bălți-Sângerei, în parteneriat cu Consiliul raional și implementat de ADR NORD. Continuăm iluminatul public stradal, un alt proiect de amploare, care contează foarte mult. Este un proiect investițional care va continuă. Prin Programul „Comunitatea Mea” finanțat de Guvernul american și implementat de IREX am reușit construcția a 7,6 km de rețea iluminat public stradal. Pașii continuă în acest sens. Mă refer la Proiectul investițional iluminat public stradal, 10 km de rețea susținut de AIPA. Prin noi investiții și contribuția cetățenilor tindem să obținem rezultatul final propus, construcția rețelei pe o lungime de 24 km.
    Ne bucurăm pentru că în urma acestor pași întreprinși, beneficiul este al cetățenilor și ei ne mărturisesc acest lucru. Se bucură de mai bună calitate a vieții lor, obțin siguranța la trafic si siguranță pe timp de noapte, localitate amenajată.
  • Care Vă sunt așteptările?
    – Ne dorim servicii publice de calitate. Cetățenii să beneficieze de rezultate exprimate în condiții mai bune, dar și să se implice în continuare, constant și cu dăruire. Dorim condiții pentru o dezvoltare economică și o infrastructură cât mai bună. Vreau să spun că nu doar ne dorim, dar și activăm în acest sens pentru a obține aceste obiective.
    Mă refer la investiții în infrastructura publică cu caracter economic. În acest sens ne-a reușit o colaborare eficientă cu agenții economici din care a rezultat construcția segmentului de drum 1,8 km pentru facilitarea activității economice, implementat prin programul (UCIP-IFAD). Efectele cooperării cu mediul de afaceri le regăsim în obținerea unor servicii mai bune, în locuri de muncă pentru cetățeni și conștientizăm că sunt investiții în dezvoltare durabilă.
    Suntem membrii inițiativei „Primarii pentru creșterea economică” și aceasta ne ajută foarte mult și ne susține încrederea că vom obține noi reușite și vom prospera și pe acest domeniu.
    În plan economic am reușit construcția încă a unui drum de 1,67km, cu asfalt, în regiunea Miracol-Frigider.
  • Susținem acest dialog în preajma hramului localității, Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Ce le doriți cetățenilor localității pe care o administrați cu ocazia acestei sărbători ?
  • Le mulțumesc pentru implicare, susținere și înțelegere. Pentru beneficiul lor și de dragul lor am putere să merg înainte, să depășesc greutăți și să mă lupt pentru o viață mai bună a lor și servicii de calitate. Ei merită. Le doresc să se implice cât mai mult, cu gândul că se face totul pentru sat, pentru copiii noștri, viitorul satului și pentru aceea ca să le fie drag să primească oaspeți de hram și să fie mândri de imaginea localității, a străzilor, a locurilor publice și să aibă sufletul împăcat.
    Cu ocazia Hramului satului lansez îndemnul către băștinașii de pretutindeni să revină la baștină. Vă așteaptă un sat prosper.

Achitat din bani publici

Imprimare