Lucrările de aprovizionare cu apă și sanitație în satul Ciuciuleni, raionul Hîncești, au fost finalizate cu succes. Astfel, peste 150 de gospodării casnice cu aproximativ 1300 de consumatori și mai mulți agenți economici, vor beneficia de acces la apă potabilă.

Mai mult decât atât, este de menționat că, grădinița din sat a fost conectată la sistemul de canalizare, asigurând un mediu igienic și sigur pentru copiii și angajații instituției. Investiția Guvernului Republicii Moldova în realizarea proiectului se ridică la  4,2 milioane de lei, din FNDRL.

Proiectul face parte din programul „Satul European” și a implicat construirea unei sonde arteziene, a unui turn de apă și a unei stații de epurare a apelor uzate. De asemenea, aproape 1 km de rețea magistrală de apeduct a fost construit, asigurând astfel o sursă constantă de apă pentru comunitate.

„Realizarea proiectului nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și implicarea susținută a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, precum și a echipei de proiect din cadrul ONDRL.  Suntem mândri că am adus un impact semnificativ în viața locuitorilor din Ciuciuleni, oferindu-le o sursă de apă potabilă sigură, și modernizând infrastructura de canalizare”, a spus Mihail Croitoru, directorul ONDRL.

Amintim că, programul cuprinde în total 497 de proiecte, dintre care 228 au fost finalizate cu succes până în prezent. Proiectul din Ciuciuleni, este al 53-lea proiect finalizat pe domeniul apei și sanitației.

Imprimare