(Română) Primăria municipiului Chișinău informează că joi, în cadrul Forumului Investițional Chișinău, ediția I, a fost semnat un acord trilateral, între Primăria municipiului Chișinău, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova. Documentul prevede stabilirea unei colaborări durabile între părți, în scopul promovării oportunităților de dezvoltare a mediului de afaceri în municipiul Chișinău, cât și în întreaga republică.
(Română) Interviu cu primarul satului Slobozia Mare, raionul Cahul.
Valentina Carastan este primar al satului Slobozia Mare, Cahul, la al treilea mandat. În cei 12 ani de activitate a câștigat mai multe proiecte, dar cele mai importante le consideră pe cele care
(Română) Primarul din Bravicea, Călărași încearcă să reanimeze îndeletnicirile strămoșești și în acest an Festivalul „La Hramul Căruțașilor va ajunge la a treia ediție. Totodată, pentru a promova un mod sănătos de viață în localitate, administrația publică locală din Bravicea a deschis
(Română) La invitația primarului de Kiev și președintelui Asociației Municipalităților din Ucraina, Vitalii Klitschko, reprezentanți ai CALM au efectuat în perioada 24-26 mai o vizită de studiu în capitala Ucrainei.
(Română) Reprezentanții administrației publice locale din Băhrinești, Florești reușesc să implementeze idei care unesc oamenii din comunitate, iar serviciile devin mai accesibile. Pentru a reduce cozile la Oficiul Poștal din sat, administrația locală a instalat patru computere la primul etaj al
Около 60 процентов бюджета муниципия Комрат составляют собственные доходы примэрии. В целом финансовая ситуация в гагаузской столице «очень хорошая», рассказал в эфире телеканала GRT примар Сергей Анастасов.

(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare de aviz din partea Cancelariei de Stat privind proiectul de hotărîre pentru aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 397/2003 privind finanțele publice locale (număr unic 216/MF/2019), autor – Ministerul Finanțelor.
În nota

(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare de aviz din partea Cancelariei de Stat cu privire la proiectul de hotărîre pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achizițiile publice folosind procedura de negociere (număr unic 213/MF/2019), autor – Ministerul Finanțelor.
În nota
(Română) Guvernul a aprobat o redistribuire de la bugetul de stat de 350 milioane lei pentru acoperirea parțială a costurilor implementării prevederilor noii Legi privind un sistem unificat de remunerare în sectorul public. Acestea vor fi trimise sub formă de transferuri cu destinație specială către bugetele autorităților locale.