Peste 400 de grădiniţe din ţară vor fi reparate în această vară din banii Guvernului României. Bucureştiul va aloca 20 de milioane de euro, care vor fi utilizate pentru reconstrucţia clădirilor, dotarea lor cu mobilier, dar şi amenajarea terenurilor de joacă pentru copii.

Mobila veche, acoperişul şi asfaltul din curte deteriorate sunt doar câteva probleme ale Grădiniţei Andrieş din oraşul Ialoveni.

În antreu de când este grădiniţa de 32 de ani nu s-a mai schimbat nimic. Nu mai suntem în stare de-acum să le mai reparăm, spune educatoarea Mariana Antoci.

De ani de zile nu s-a făcut reparaţie, copiii se traumatizează jucându-se, ieşind pe teritoriu. Avem o porţiune de teren de joacă a copiilor unde nu este nici asfalt, nici pavaj, a menţionat directoarea grădiniţei Andrieş, din Ialoveni, Ana Balaur.

Din banii oferiţi de Guvernul României urmează a fi amenajate terenurile de joacă pentru copii, dar şi reparat drumul de acces spre bucătăria instituţiei care a devenit impracticabil.

Şi părinţii spun că grădiniţa are nevoie de reparaţie. 

Ar trebui să facă reparaţie ca să fie pentru copii.

Reparaţia este necesară mai ales în încăperile în care stau copiii

Acestei grădiniţe urmează să i se acorde peste 14 milioane de lei. 

25 de grădiniţe din raionul Ialoveni urmează să fie finanţate pentru diferite lucrări de construcţie, reconstrucţie, procurarea mobilierului, termoficarea pereţilor, a declarat vicepreşedintele raionului Ialoveni, Valeriu Ţurcanu.

Lista grădiniţelor care vor beneficia de finanţare a fost aprobată recent de Guvernul Republicii Moldova. Banii sunt alocaţi din contul împrumutului nerambursabil de 100 de milioane de euro, pe care Guvernul României a promis că îl va oferi Republicii Moldova pentru proiecte de modernizare.

Imprimare