La începutul lunii noiembrie, primari de sate, comune și orașe din Republica Moldova, România și Franța s-au reunit la Brașov, în cadrul Forumului Cooperării Descentralizate. Despre schimbul de experiență, construirea noilor punți de legătură între APL din cele trei țări, prin intermediul asociațiilor reprezentative, în contextul în care statul nostru a ales să devină parte a Uniunii Europene, dar și despre importanța descentralizării, este emisiunea „La Înălțime cu CALM”. Protagoniștii acestei ediții sunt: președinta Comisiei Administrație Publică din Parlamentul Republicii Moldova, Larisa Voloh, președintele Asociației Comunelor din România (ACoR), primarul comunei Vulcana-Băi, județul Dâmbovița, Emil Drăghici; președintele Asociației Orașelor din România (AOR), primarul orașului Cugir, Adrian Teban; directorul general adjunct la Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, Sirma Caraman; vicepreședinta CALM, primara municipiului Strășeni, Valentina Casian; vicepreședintele CALM, primarul orașului Cricova, Valentin Guțan; primara de Hârbovăț, Anenii Noi, Rodica Croitor; primarul de Căzănești, Telenești, Vasile Sârbu; primarul comunei Criscior, județul Hunedoara, Ovidiu Furdui, primara de Otelec, județul Timiș, Silvia Fechete și reprezentantul Asociației Orașelor din România, Ionel Chirița.

Vă mulțumim că alegeți să fiți alături de noi! Oamenii informați sunt puternici!

Fișier:

Emisiunea „La Înălțime cu CALM

Imprimare