Un nou număr al ziarului VOCEA APL face bilanţul anului care a trecut, dar şi relatează despre principalele evenimente la care a fost parte CALM, prin intermediul mesagerilor săi, primarii din localităţile RM.  

Din sumar desprindem o retrospectivă a lui 2014, cu un reportaj amplu de la adunarea Consiliului de Administrare CALM, dar şi opinii ale edililor locali privind restanţele guvernării în implementarea strategiilor de descentralizare. La fel, găsiţi un material consistent dedicat vizitei de studiu în Letonia, eveniment la care au participat peste 30 de membri ai CALM şi care a vizat descentralizarea fiscală.

La fel, vă îndemnăm să lecturaţi un articol despre implicarea CALM în elaborarea şi perfecţionarea reformelor în educaţie, proces în care au fost implicaţi primarii, astfel încât delimitarea rolului acestora  în implementarea reformelor să fie cât se poate de clară.

CLICK AICI pentru a vizualiza sau descărca Ziarul ”Vocea Autorităților Locale” nr.1 (18), 2015 

Imprimare