Într-un context marcat de reforme legislative și proiecte de dezvoltare, profesia de specialist în reglementarea regimului funciar și cadastru capătă o importanță strategică în dezvoltarea durabilă a localităților din Republica Moldova. Emisiunea „La Înălțime cu CALM” aduce în prim-plan vocile acestor specialiști care, zi de zi, contribuie la înregistrarea, delimitarea și evaluarea corectă a bunurilor imobile.
De la Cahul la Fălești, de la Cimișlia la Ciuciuleni, aflăm cum se implementează proiectul național de înregistrare funciară, ce provocări legislative apar și ce abilități sunt necesare pentru a activa în acest domeniu. Expertul CALM Igor Cristal ne explică reforma fiscală în domeniul bunurilor imobile, iar specialiști locali precum Mariana Donțu, Alexei Cosovan, Ana Durlescu și Ion Belei ne oferă o privire autentică asupra muncii lor și impactului pe care îl au în comunitate.
Menționăm că din anul 2019, în cadrul CALM activează Rețeaua specialiștilor în reglementarea proprietății funciare. Obiectivul acestei inițiative a CALM este de a consolida cunoștințele și schimbul de experiență, dar și promovării intereselor membrilor săi.
Emisiunea este realizată de Ana Moraru.
Fișier:
Emisiunea „La Înălțime cu CALM”