La invitația președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, a participat luni, 24 ianuarie 2022, la semnarea primului contract pentru realizarea lucrărilor de extindere a conductelor de alimentare cu apă potabilă în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat de presă al DRRM, investiţiile vor fi realizate din bugetul unui operator regional al serviciilor de apă și canalizare din județul Iași, ca urmare a încheierii, la data de 20 mai 2021, a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind reglementarea construirii unor apeducte.

„Mă bucur că reușim să facem un nou pas în relațiile dintre România și Republica Moldova, că ne implicăm la un nou nivel de dezvoltare durabilă a acestora, în beneficiul direct al oamenilor. Astfel, astăzi, când sărbătorim 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, cred că startul conectării României și Republicii Moldova prin apeducte este, de asemenea, un capitol important. Vă urez să duceți la bun sfârșit acest proiect!”, a declarat secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu.

În prima etapă a lucrărilor se prevede construcţia unei subtraversări a râului Prut, între localităţile Măcăreşti (România) – Măcăreşti (Republica Moldova), care se adresează cetăţenilor din 13 localităţi din Raioanele Ungheni şi Nisporeni, cu o populaţie de aproximativ 30.000 de locuitori.

După semararea proiectului, vor putea fi deservite cu apă potabilă cel puţin patru oraşe din Republica Moldova (Glodeni, Nisporeni, Ungheni şi Făleşti) şi aproximativ 100 de comune, cu o populaţie de aproximativ 250.000 de persoane.

La eveniment au participat Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, dl Mircea Abrudean, consilierul Prim-Ministrului, dl deputat Alexandru Muraru iar din partea Guvernului Republicii Moldova viceprim-ministrul și minsitrul al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Andrei Spânu, și secretarul de stat în Minsiterului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Ana Mardare.

Imprimare