Cu o finanțare de 1 milion de euro din partea Uniunii Europene, WiFi4MD va extinde accesul gratuit la internet în spațiile publice din afara capitalei, facilitând accesul comunităților locale la servicii digitale, informații și noi oportunități.
Inițiativa va fi realizată în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), prin intermediul EU4Innovation East, un proiect regional finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Guvernul Franței și implementat de Expertise France.
Autoritățile locale pot depune candidaturile pe https://eu4innovationeast.eu/ro/wifi4md/, unde sunt disponibile informații despre apel și procedura de aplicare.
WiFi4MD vizează spații publice care fac parte din viața de zi cu zi a comunităților, inclusiv piețe publice, biblioteci, centre culturale, școli, spitale și clădiri ale administrației locale. Serviciul va fi în beneficiul locuitorilor, elevilor și studenților, antreprenorilor, liber-profesioniștilor, întreprinderilor locale și turiștilor. Prioritate vor avea comunitățile în care accesul la internet în spațiile publice este limitat.
Comisia Europeană și-a exprimat intenția de a sprijini dezvoltarea unei rețele de Wi-Fi public gratuit în Republica Moldova în cadrul Summitului Moldova–UE din iulie 2025. Lansarea de astăzi a WiFi4MD reprezintă un pas concret în realizarea acestui angajament.
„WiFi4MD este un exemplu concret al beneficiilor pe care parteneriatul UE–Moldova le poate aduce cetățenilor în viața de zi cu zi. Accesul gratuit la Wi-Fi în spațiile publice va ajuta comunitățile să rămână conectate, să acceseze servicii digitale și să beneficieze de noi oportunități în economia digitală. Inițiativa reflectă, de asemenea, angajamentul nostru comun de a reduce decalajele digitale și de a sprijini Moldova pe calea integrării europene”, a declarat Marta Kos, Comisară europeană pentru extindere.
Deși Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în conectivitatea mobilă și fixă, accesul la Wi-Fi public gratuit rămâne inegal, în special în afara orașelor mari. WiFi4MD va completa investițiile existente în conectivitate, ajutând comunitățile să depășească barierele în calea participării digitale.
Inițiativa va facilita utilizarea serviciilor publice digitale, accesul la resurse educaționale și desfășurarea activităților de muncă sau studiu în spații publice comune. De asemenea, accesul gratuit la internet va ajuta antreprenorii și ecosistemul local de inovare să utilizeze instrumente online, să colaboreze cu parteneri și să dezvolte noi idei de afaceri.
Claudiu Năsui, Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a subliniat: „Transformarea digitală a Moldovei înseamnă mai mult decât tehnologie. Înseamnă construirea unei societăți în care oamenii au acces la oportunități, servicii și informații, indiferent unde locuiesc. Prin WiFi4MD, colaborăm cu partenerii noștri europeni pentru a extinde aceste oportunități către mai multe comunități și pentru a ne asigura că digitalizarea contribuie la o Moldovă mai incluzivă și mai competitivă.”
WiFi4MD face parte din eforturile mai ample ale proiectului EU4Innovation East de a consolida ecosistemele de inovare din regiunea Parteneriatului Estic și de a sprijini transformarea digitală a Republicii Moldova.





