Emisiunea radio

Pe parcursul anilor 2010-2018 a adus în localitate peste 40 de proiecte, majoritatea finanțate de UE. Primarul comunei Cărpineni, Hâncești Ion Cărpineanu este cel care își dedică în totalitate cunoștințele și timpul în interesul cetățenilor care i-au încredințat votul deja pentru al doilea mandat. Ședințele consiliului locale se transmit online, deciziile luate se fac publice pe site-ul carpineni.md, așa se dorește ca activitatea primăriei să fie transparentă.

În cadrul unei emisiuni la postul de radio Vocea Basarabiei, Ion Cărpineanu a menționat că, în prezent, în localitate mai sunt implementate 3 proiecte cu finanțare din exterior. „La noi nu prea sunt resurse financiare pentru dezvoltare. Cărpineniul este cea mai mare unitate-administrativă din republică, având 50 de ha.  Satul are 124 km de drumuri, ceea ce presupune 124 km de apeduct, de iluminare stradală, de sistem de canalizare și de drumuri și trotuare. Sumele pentru implementare sunt foarte mari. Doar pentru alimentarea cu apă potabilă este nevoie de circa 60 de milioane de lei, nici un donator nu va dori să investească o sumă atât de mare într-un singur sat.

Astfel s-a decis ca localitatea să fie împărțită pe sectoare și cu ajutorul consătenilor să fie stabilite prioritățile.  „Cărpineniul urmează să aibă peste 94 de km de apeduct construit, fiecare gospodărie contribuind în acest sens cu 3500 lei, aceasta fiind și o  cerință a donatorilor. Pentru că apa constituia o prioritate, oamenii au fost foarte receptivi atunci când s-au colectat aceste sume.

În 2010 problema cea mai mare era lipsa locurilor la grădiniță, fiind instituționalizați doar 75 din cei 650 de copii din localitate.  Primarul a reușit să găsească resurse pentru reconstrucția tuturor celor patru grădinițele din localitate, astfel peste 400 de copii se regăsesc deja în aceste instituții. O altă problemă erau condițiile din școli, sistemele de încălzire centralizată lipsind cu desăvârșire, sobele fiind singura sursă de căldură din fiecare clasă sau grupă din grădiniță. Edilul a găsit soluții pentru a termoizola clădirile, pentru a instala centrale termice pe biomasă, pentru a construi blocuri sanitare în interiorul acestor instituții, așa încât veceurile din curte să dispară, ș.a.

Ion Cărpineanu își dorește și renovarea în totalitate a spitalului din Cărpineni, construit încă în 1964. În acest sens primăria a depus un proiect în cadrul programului operațional Republica Moldova-România și edilul speră foarte mult să reușească să realizeze și acest deziderat. „Acest proiect prevede și dotarea spitalului cu aparataj medical pentru a putea presta servicii de calitate cetățenilor.

Crearea locurilor de muncă în localitate a fost o altă preocupare a primarului de Cărpineni, deoarece circa 30% din cetățeni au ales să migreze. „În 2015, prin programul Migrație și Dezvoltare Locală am depus un concept de proiect prin care a fost creată infrastructura necesară pentru o clădire. Așa am atras o companie din Belgia care confecționează haine pentru medicii din Europa. A fost investit mai mult de un milion de lei în sistemul de alimentare cu gaze naturale, o linie electrică cu capacitate de 140 kw. Astăzi compania belgiană a asigurat mai mult de 50 de locuri de muncă oamenilor din Cărpineni. În 2018-2019 compania urmează să renoveze toate spațiile din această clădire cu două etaje și sper să reușească să creeze 200 de locuri de muncă, care ar reprezenta cam 50 de mii de lei lunar care rămân în primăria comunei Cărpineni. În aceste condiții, într-un an jumătate va fi recuperată investiția făcută de primărie în crearea infrastructurii.

Ion Cărpineanu are multe alte realizări, dar și multe alte planuri pentru localitatea sa. Consideră că poți reuși doar dacă îți este dragă munca, oamenii și baștina.

Cât privește Congresul Autorităților Locale din Moldova, primarul susține că nu există un mecanism mai bun de a reprezenta APL din Republica Moldova.  

„Eu cred că CALM-ul face un lucru foarte bun. Mai mult decât atât, periodic, CALM consultă primarii pe diferite subiecte. Chiar și Guvernul transmite CALM-ului foarte multe hotărâri cu referire la APL, pentru ca acestea să fie consultate și ulterior, propunerile care vin din partea primarilor, prin intermediul CALM să fie luate în considerare la votarea acestora. Observ în ultimul timp o conlucrare bună a Guvernului cu CALM , dovadă fiind și faptul că din 2017 avem bani pentru drumuri, lucru care până acum nu s-a întâmplat. De fapt, APC a înțeles că problemele le soluționează APL și dacă nu vom avea instrumente va avea de suferit și APC.

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare