La data de 8 decembrie 2025, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), a organizat o amplă sesiune informativă dedicată dezideratelor profesionale ale administrației publice locale. Evenimentul a reunit peste 200 de primari și funcționari publici din APL, alături de dl Veaceslav Șipitca, secretar de stat responsabil de domeniul urbanismului și construcțiilor din cadrul MIDR. Tema centrală a ședinței a fost: „Probleme și soluții actuale în domeniul urbanismului, construcțiilor și amenajării teritoriului”, având scopul de a explica reglementările recente din domeniu, inclusiv cele preconizate în perioada imediat următoare, de a identifica problemele existente și de a discuta soluțiile posibile pentru APL.

Viorel Furdui, director executiv al CALM, a subliniat importanța cooperării cu autoritățile centrale:

„Organizăm această sesiune pentru a clarifica aspecte ce vizează activitatea autorităților publice locale în domeniul urbanismului și construcțiilor, în special privind aplicarea Codului urbanismului și construcțiilor. Ne dorim ca reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale să cunoască problemele cu care se confruntă APL și împreună să identificăm soluțiile necesare.”

Principalele tematici abordate:

– Dificultățile care apar la elaborarea și aprobarea deciziilor consiliilor locale de calculare și stabilire a plăților pentru actele permisive eliberate;

– Pentru domeniul reparațiilor capitale ale drumurilor – necesitatea semnării unor contracte pe întreaga perioadă necesară lucrărilor (deseori, mai mult de un an de zile);

– Situația construcțiilor neautorizate, posibilitatea legalizării (înregistrării) anexelor în procedura simplificată stabilită pentru construcțiile locative, problemă acută în special în mediul rural;

– Condițiile de instalare a panourilor fotovoltaice;

– Problematica lipsei planurilor urbanistice generale în unele primării;

 – Procedurile complexe la eliberarea actelor permisive pentru rețelele edilitare ce traversează terenurile publice, inclusiv situațiile în care bunurile imobile sunt amplasate parțial în adiacența drumurilor locale și regionale, etc.

Evenimentul a oferit un cadru de dialog binevenit între autoritățile publice locale și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, contribuind la identificarea soluțiilor practice pentru problemele cu care se confruntă comunitățile locale.

Inclusiv, urmare a solicitărilor numeroase parvenite în carul sesiunii date, CALM va continua să faciliteze asemenea evenimente, pentru a sprijini administrațiile locale în implementarea eficientă a reglementărilor din domeniul urbanismului și construcțiilor. 

Imprimare