Peste 100 de femei lidere, membre ale Rețelei Femeilor din cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), au participat la două ateliere de instruire „Discurs public pentru Femei Lidere – Puterea Vocii și Prezenței”.

Evenimentele au fost organizate de CALM și UN Women Moldova la 6 și 14 noiembrie, în cadrul inițiativei „Leadership feminin pentru o guvernare sensibilă la gen”, parte a proiectului „Femeile pentru Pace și Prosperitate”, implementat de UN Women Moldova cu sprijinul Elveției.

Participantele au explorat teme esențiale pentru consolidarea prezenței publice:

  • Structura și impactul unui discurs eficient
  • Limbajul nonverbal
  • Gestionarea emoțiilor și transformarea fricilor în energie constructivă
  • Tehnici de respirație și prezență în public
  • Evitarea greșelilor frecvente și valorificarea lor ca oportunități

Atelierele au fost moderate de actrița și traineră de dicție Dana Ciobanu, care a ghidat liderele printr-un proces interactiv și inspirațional.

Ana Mardare, specialistă programe, Femei la Conducere și Guvernare Sensibilă la Gen, UN Women Moldova, a specificat că UN Women Moldova va continua să susținem femeile în funcții de conducere. „Obiectivul nostru este să vă ajutăm să excelați în rolurile pe care le dețineți.”

Irina Luncașu, specialistă programe în cadrul CALM a afirmat că încă de la crearea Rețelei Femeilor CALM, acum 15 ani, asociația autorităților locale susține primarele, în special pe cele aflate la început de drum. „Ne dorim să vă creșteți încrederea și capacitatea de a face față provocărilor.”

Ecaterina Roșca, primară la primul mandat în Coșernița, Florești a menționat că, deși  anterior a activat în calitate de profesoară și are experiență în comunicare, discursul public în fața cetățenilor este o provocare diferită. „Aceste instruiri sunt extrem de utile. Mă bucur că avem oportunitatea să învățăm și suntem recunoscători organizatorilor.”

Și pentru Iulia Manic, primară la primul mandat în Stolniceni, Hâncești, discursul public este cea mai dificilă parte a activității sale. „Cu celorlalte atribuții de funcție mă descurc, dar când trebuie să țin un discurs public apar anumite bariere. Tocmai din acest motiv am venit la acest atelier pentru a-mi înfrunta fricile și a mă autodepăși.”

Pe lângă consolidarea Rețelei Femeilor Primare, proiectul include:

  • Inițiative locale pentru promovarea politicilor sensibile la gen
  • Activități participative care integrează dimensiunea de gen în guvernarea locală
  • Programe de sprijin pentru femeile candidate la funcții elective
  • Consolidarea celorlalte 4 Rețele Profesionale din cadrul CALM etc.
Imprimare