De ce totuși oamenii nu sunt cifre, iar satele nu sunt sume!

Am ascultat cu atenție discursul ținut în Parlament de deputatul Marcel Spatari despre asistenții sociali comunitari. L-am ascultat până la capăt. Omagiul e binemeritat. Oamenii aceștia muncesc mult peste ce scrie în fișa postului, stau după program și intră în casele în care alții nu vor să intre. Discursul a fost emoționant și, pe fond, corect. Salarii mai mari, calculatoare, mașini, grade de calificare: toate le merită.

Numai că vine în plină reformă administrativ-teritorială, una radicală, făcută de echipa din care face parte chiar domnul Spatari si cate ar trebui parca sa simta pulsul vietii de la nivel local. Deoarece reforma asta îi lovește direct pe asistenții sociali: câte sate vor avea de acoperit și în ce condiții vor lucra. De aceea, după discurs mi-au rămas câteva gânduri și câteva întrebări. Cred că guvernarea le datorează oamenilor un răspuns.

REFORMA A NUMĂRAT BANII. A UITAT OAMENII.

De luni de zile auzim despre reformă aproape numai cifre: stimulente, milioane, kilometri de drum, apeducte, „capacitate administrativă”. În tabelele Cancelariei, satul a ajuns un rând, iar primăria o cheltuială care trebuie „optimizată”.

Omul lipsește din aceste tabele. Lipsește dreptul satului de a-și alege dintre ai săi pe cel care îl reprezintă și lipsește democrația locală, adică puterea oamenilor de a hotărî ceva pentru locul în care trăiesc. Lipsește și partea omenească a satului: bunica rămasă cu nepoții după ce părinții au plecat în Italia, vecinul care a căzut în curte și n-are cine să-l ridice, familia rămasă fără niciun venit de la o lună la alta.

Toată latura asta socială a comunității a rămas descoperită. Nimeni n-a stat să socotească ce se pierde când pleacă primarul din sat. Nici n-a propus cineva ce se pune în loc.

CONSECINȚELE SUNT EXTREM DE PERICULOASE

– Satul se destramă. Oamenii devin cifre într-un raport, iar necazurile lor nu mai sunt treaba nimănui.

– Nu mai răspunde nimeni de sat. În localitate nu mai rămâne nicio autoritate care să-i știe pe oameni pe nume și care să poată hotărî ceva pentru ei.

– Cei slabi rămân și mai singuri. Bătrânul, bolnavul, familia necăjită nu mai au la ce ușă să bată. Satul-centru o duce tot mai bine, cele de la margine tot mai rău, iar diferența aduce supărare, între oameni și între sate.

– Când dă necazul, ajutorul e departe. La un incendiu sau la o viitură, cineva trebuie să sune la zeci de kilometri și să aștepte.

– Oamenii nu mai cred în nimeni. Când statul pleacă din sat, pleacă și încrederea. Lumea nu mai vine la adunări și încetează să mai aștepte ceva.

– Satul se golește. Un drum nou nu ține pe nimeni acasă dacă nu se mai îngrijește nimeni de oameni. Tinerii pleacă, școala se închide și satul se stinge încet, fără zgomot.

– Puterea se strânge sus, iar democrația slăbește jos. Despre sat hotărăsc oameni care nu l-au văzut niciodată. Certurile dintre centru și comunități se înmulțesc, iar democrația locală rămâne fără temelie.

O reformă făcută doar cu calculatorul, fără om, pune în pericol chiar satele pe care pretinde că le salvează.

ASISTENTUL SOCIAL FĂRĂ PRIMĂRIE

Aceeași majoritate care îi aplaudă pe asistenții sociali desființează, în peste 600 de sate, instituția alături de care ei lucrează în fiecare zi: primăria. O înțeleg aici în sensul larg al cuvântului, adică inclusiv autoritatea locală aleasă de oameni.

În cele mai multe sate, asistentul social stă într-un birou din primărie, uneori într-o cămăruță de lângă contabilitate. Secretarul îi spune că la familia de la margine s-au terminat lemnele. Primarul îl sună că bătrâna de pe deal n-a mai ieșit din casă de trei zile. Directoarea de școală îl anunță că un copil lipsește de o săptămână. Consiliul local votează un ajutor din bugetul satului. De mâine, primăria se mută în alt sat, teritoriul crește de câteva ori, iar asistentul social rămâne singur, fără oamenii care cunoșteau fiecare poartă.

OAMENII PE CARE SISTEMUL NU ÎI VEDE

Mai e ceva, poate cel mai grav. Într-un sat, nevoia e mult mai mare decât ce încape în evidențele sistemului social. Sunt oameni care au nevoie de ajutor, dar nu intră la nicio categorie sau nu îndeplinesc o condiție de pe hârtie:

– pensionarul care trece cu câțiva lei de pragul pentru ajutor social, dar la farmacie nu-i ajung banii;

– familia căreia i-a ars casa în februarie;

– omul care și-a pierdut lucrul și încă nu figurează nicăieri;

– mama singură cu un copil bolnav, care are nevoie de bani de tratament acum, nu după ce se aprobă un dosar;

– cei fără acte, pe care nu-i are nimeni în evidență.

Toți oamenii ăștia au bătut la ușa primăriei. Au primit ajutor din fondul de rezervă, printr-o decizie a consiliului local sau direct de la primar. De multe ori primarul a făcut singur o colectă: i-a sunat pe agenții economici, pe consătenii plecați peste hotare, pe părintele de la biserică. A găsit o soluție acolo unde legea nu prevedea niciuna.

Plasa asta de siguranță nu apare în nicio statistică. Iar reforma o rupe fără să știe măcar că există. Un primar aflat la 25 de kilometri, cu zece sate în grijă, nu va afla cui i-a luat vântul acoperișul astă-noapte.

CE FACE, DE FAPT, PRIMĂRIA

Asistentul social lucrează cu cazuri. Primarul și echipa lui răspund de tot satul:

– drumul, apa, iluminatul, deszăpezirea;

– incendiul, viitura, furtuna de la miezul nopții;

– ajutorul de urgență, lemnele de iarnă, înmormântarea bătrânului fără rude;

– școala, grădinița, casa de cultură, echipa satului;

– vocea comunității în fața statului.

Și încă un lucru, pe care puțini îl știu: prin lege, primarul este autoritatea tutelară locală. Fără el, asistentul social nu poate face tot ce trebuie nici măcar pentru un copil în pericol.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SUFLETUL SATULUI?

Un sat nu înseamnă doar drumuri și țevi. Înseamnă corul de la casa de cultură și ansamblul de dansuri al copiilor. Înseamnă fanfara de la nunți și de la hram, echipa de fotbal care joacă duminica pe izlaz, fetele de la voleiul școlii, trânta de Ziua satului.

Toate acestea au trăit prin primărie. Primăria a plătit lumina și căldura la casa de cultură. A cumpărat costumele ansamblului și mingile echipei, iar când a fost concurs la raion, a găsit și microbuz. Primarul i-a strâns pe oameni la hram, la Ziua satului și la pomenirea celor plecați.

Când centrul administrativ se mută în alt sat, banii se mută odată cu el. Noul primar, cu zece sate în grijă și un buget care nu ajunge niciodată, va da întâi pentru satul lui. Nu din rea-voință, ci pentru că așa se întâmplă. Țările care au trecut prin asemenea reforme cunosc bine ordinea: întâi se destramă echipele și ansamblurile, apoi se închid casele de cultură, apoi vin grădinițele și școlile. La urmă pleacă oamenii.

Odată cu ele se duce și spiritul satului, adică tot ce îi aduce pe oameni laolaltă, ce le dă tinerilor un motiv să rămână și copiilor sentimentul că satul lor contează. Asta nu se mai întoarce cu asfalt.

DOUĂ MĂSURI, DOUĂ GREUTĂȚI

Asistenții sociali primesc majorări, sporuri și 2.000 de uniforme. În aceeași toamnă, primarii si angajații primăriilor , conform noului soatem salarial, sunt coborâți pe ultima treaptă a grilei de salarizare, iar în două treimi din sate își pierd de tot locul de muncă.

„Nu spun că este suficient”, a recunoscut domnul deputat. Pentru asistentul social, nimic nu e destul. Pentru un sat întreg, pare destul să-i iei primăria!?

ÎNTREBĂRI PENTRU DOMNUL SPATARI ȘI PENTRU GUVERNARE

1. Câte sate va avea de acoperit un asistent social după amalgamare? Și cu ce mașină, cu ce bani de benzină?

2. Unde își va avea biroul, într-un sat în care primăria s-a închis?

3. Cine îi va ajuta pe oamenii care nu sunt eligibili pentru niciun program, dar au nevoie de ajutor azi?

4. Cine decide, într-un sat fără primar, ce se face cu un copil în pericol?

5. Din ce bani se va da ajutorul de urgență, dacă satul nu mai are nici buget, nici consiliu?

6. Cine conduce intervenția la o calamitate, când centrul e la 25 de kilometri?

7. Cine plătește lumina și căldura la casa de cultură dintr-un sat care nu mai e centru?

8. Cine cumpără costumele ansamblului și plătește drumul echipei la meci?

9. Cine va mai organiza hramul și Ziua satului?

10. Ce le spunem tinerilor ca să rămână, când în sat nu le mai rămâne nimic al lor?

11. Unde este studiul de impact al lichidării primăriilor asupra asistenței sociale și a vieții din sate? L-a văzut cineva?

DE CE NU E VORBA DOAR DE CIFRE

Tocmai de aceea reforma asta nu poate fi făcută în grabă și cu socoteala doar în lei, tavi, drumuri etc. Dar si acestea, la moment doar in calitate de promisiuni si angajamente….reversibile si fara garanții serioase politice, juridice si financiare. O țară nu-și reorganizează satele cum își reface un contabil tabelul la sfârșit de an.

CALM nu a spus niciodată că nu trebuie schimbat nimic. Am venit cu propriul concept de reformă, pe care l-am trimis oficial și Guvernului, și Parlamentului, și Președinției.

https://www.calm.md/fundamentele-conceptuale-ale…/

Cu o viziune clara asupra reformei, tuturor elementelor si cu propuneri foarte concrete pe fiecare domeniu. Unul dintre elementele de bază a conceptului CALM este descentralizarea asimetrică. Pe înțelesul tuturor, fiecare sat își păstrează primarul ales, consiliul local , un set de competențe, un buget autonom și dreptul de a hotărî pentru el. Primăriile mai mari sau mai puternice primesc mai multe atribuții și mai mulți bani. Iar acolo unde e nevoie de proiecte mari, cum ar fi un apeduct pentru cinci sate, un drum sau o gunoiște, satele se asociază, cooperează și delegă serviciile, fără să-și desființeze primăriile. Așa se pot face programe de dezvoltare ambițioase fără să-i iei satului sufletul și autoritatea aleasă.

Guvernarea nu a vrut să discute această variantă.Nici nu a încercat desi conceptul CALM oferă soluții la toate problemele cate in prezent doar de acutizează. De aici vine, de fapt, esența disputei noastre cu actualii reformatori. Nu ne certăm pe hărți, pe praguri de 3.000 de locuitori sau pe cuantumul stimulentelor. Ne certăm pentru că reforma, așa cum este făcută acum, desființează democrația locală. Desființează dreptul satului de a avea un om ales de el, care îi răspunde lui și nu cuiva de la Chișinău.

Am spus-o de multe ori și o repetăm. Experiența altor țări arată că democrația locală e temelia pe care stă tot restul. Georgia a desființat în 2006, dintr-o lovitură, peste o mie de autorități locale, tot în numele modernizării și al eficienței. Au urmat ani în care puterea s-a strâns tot mai mult la centru. Astăzi, aceeași Georgie, lăudată cândva drept „model de reformă”, se confruntă cu atacuri asupra presei, asupra societății civile și asupra propriului drum european.

Când omori reprezentativitatea de jos, mandatul pe care oamenii îl dau direct celui care îi conduce în sat, nu mai e departe ziua în care se atacă și democrația de la nivel național. Iar de acolo drumul spre un regim autoritar e scurt.

Nu spunem că asta se va întâmpla mâine. Spunem că așa începe, iar noi nu vrem să aflăm pe pielea noastră cum se termină.

Respectul pentru asistentul social e necesar și îl susținem. Dar nu poți onora asistentul social și, în același timp, să-i iei satului primăria. Aplauzele de la tribună nu acoperă golul lăsat de o primărie închisă.

Pe o uniformă se poate scrie „asistență socială”. Pe niciuna nu scrie „democrație locală”. Iar sufletul unui sat nu încape în niciun tabel.

Și încă ceva, domnule deputat. Recitiți-vă discursul și puneți, în locul cuvintelor „asistent social”, cuvintele „primar și echipa lui”. Aproape fiecare frază rămâne adevărată: muncă peste orar, răbdare, empatie, grijă și curaj în cele mai grele situații dintr-o comunitate.

Doar că aprecierea ar trebui înmulțită de câteva ori. Primarul și echipa lui răspund, în același timp, de zeci de domenii: de la asistență socială și protecția copilului până la drumuri, apă, școală, cultură, sport, situații excepționale, pământ, acte și vocea satului în fața statului.

Pe acești oameni reforma nu-i aplaudă de la tribună. Îi desființează.

Articol semnat de Viorel Furdui, director executiv al CALM

Imprimare