Timp de 4 zile, 40 de reprezentanţi CALM, majoritatea dintre ei primari, au  efectuat o vizită de studiu în Norvegia. Delegaţia moldovenească a vizitat capitala norvegiană, Oslo, dar și alte localități, la invitaţia Asociaţiei Municipalităţilor din Norvegia.  Participanții au beneficiat de un transfer de bune practici, dar în acelaşi timp au putut realiza şi o analiză privind aplicabilitatea realităţilor norvegiene în sistemul APL din Republica Moldova. Subiectele incluse în agenda vizitei au vizat sistemul de guvernare locală din Norvegia: autonomie locală, modalitate de finanţare, rolul şi funcţionarea Asociaţiei autorităţilor locale şi regionale din această ţară, consultările între diverse niveluri de guvernare, funcţionarea Consiliului districtual şi sarcinile inter-municipale etc. Totodată o temă specială a prezentărilor și discuțiilor cu partenerii norvegieni, a constituit reforma administrativ-teritorială din Norvegia și abordarea de jos în sus, a acestei reforme.  

VIOREL FURDUI, DIRECTOR EXECUTIV CALM: ” Aceste vizite reprezintă o oportunitate și experiență unică pentru primari și noi toți cei care activăm în domeniul APL, deoarece pe de o parte, este foarte interesant și util modelul de reforme aplicat în Norvegia și care se bazează în exclusivitate pe un dialog cuprinzător cu toți actorii interesați și o pregătire profundă și multilaterală a tuturor elementelor reformei. Fără grabă și cu gândul permanent la beneficiarii finali – cetățeni. Pe de altă parte, astfel de vizite de studiu reprezintă o ocazie excelentă pentru a face cunoștință directă cu forme avansate de prestare a serviciilor publice locale prin cooperare între municipalități, modele și scheme de intervenție în diverse domenii: economic, social, de infrastructură etc.!”

Vizita a avut loc după ce Congresul Autorităților Locale din Moldova  (CALM) a inițiat un șir de activități, în colaborare cu Asociația Norvegiană a Autorităților Locale și Regionale (KS). Asociația are o experienţă considerabilă în proiecte de colaborare internaţionala atât în Europa, cât şi în ţări în curs de dezvoltare. Directorul executiv CALM, Viorel Furdui, a menționat plusvaloarea unei astfel de colaborări, care îi va ajuta pe primarii moldoveni să-și fortifice capacitățile de intervenție în diverse domenii sensibile: ” Norvegia, de sute de ani a recunoscut rolul și importanța deosebită a guvernărilor locale în procesul de dezvoltare a unui stat și asigurarea a unor standarde de viață înalte pentru cetățeni. Nu în zădar, Norvegia este considerată în prezent una din cele mai prospere țări  din lume, inclusiv datorită unui sistem de administrație publică descentralizat și cu o guvernare locală efectivă. O temă extraordinar de importanță și actuală pentru Republica Moldova a fost reforma administrativ-teritorială din Norvegia. Această reformă este realizată cu o mare prudență, fără grabă și de mai mulți ani, cu implicarea/consultarea corespunzătoare a APL și tuturor celor interesați. Datorită unei sensibilități mari și complexității enorme a reformei date, în Norvegia s-a decis că o astfel de reformă poate fi realizată doar în mod voluntar și în baza principiului de jos în sus. Fără impuneri de la centru. Deciziile de amalgamare sunt luate de către consiliile locale corespunzătoare sau în baza unor referendumuri locale. Plus la aceasta, această reformă este foarte bine pregătită și APL sunt sprijinite pe larg de către statul Norvegian. Iar pentru cei ce decid să se unească, sunt prevăzute stimulente financiare/investiționale solide: investiții în drumuri, servicii publice și alte domenii și infrastructură. Această modalitate de realizare a reformelor este foarte interesantă și bună de preluat pentru Republica Moldova.  De asemenea, aceste vizite reprezintă o oportunitate și experiență unică pentru primari, deoarece pot stabili contacte directe cu colegii lor din Norvegia, pot vedea cu propriii ochi modele și scheme de prestare a serviciilor publice și intervenție în diverse domenii: economic, social, de infrastructură.  Reieșind și din faptul că Asociația Norvegiană a Autorităților Locale și Regionale (KS) este singura asociație reprezentativa a municipalităților, județelor și întreprinderilor publice locale din Norvegia, această colaborare este una avantajoasă din start. În același timp, mecanismul de cooperare internațională între comunitățile locale din Norvegia și alte țări, aplicat și promovat de KS, este unul care încurajează relațiile pe mai multe aspecte ce țin de dezvoltarea unei guvernări locale puternice.

Primarii, pe lângă ocazia de a descoperi o țară impresionantă și pitorească, au avut posibilitatea de a cunoaște mecanismele care stau la baza gestionării municipalităților. Astfel, primarii au aflat că în țara fiordurilor există 19 județe (regiuni) și 431 de municipalități. Un fapt și mai interesant este că veniturile publice locale totalizează aproximativ 17% din PIB-ul Norvegiei, fără petrol și gaze. Totodată, administrațiile locale angajează circa 19% din întreaga forță de muncă norvegiană. Vizitarea localității Nannestad i-a impresionat pe primarii moldoveni, mai ales din perspectiva unei cooperări între municipalități, care permite autorităților locale de a exercita/livra pe deplin mandatul lor și a furniza servicii adecvate, relevante și durabile pentru cetățeni. Aceștia au putut afla din prima sursă și de la fața locului despre modelele de organizare a serviciilor, managementul rezultatelor, dar și situația financiară.

A doua zi, edilii au avut o întrevedere cu responsabili de la Ministerul Administrației Locale și Modernizării, care au prezentat detalii privind sistemul de administrație publică din Norvegia. Reforma administrativ-teritorială a fost dezbătută împreună cu  Ina Ruud, directorul Departamentului Administrației Locale.  Totodată, au fost discutate subiecte ce țin de  funcționarea KS Congress, începând cu structura de guvernare și organele statutare cu rețelele dezvoltate și încheind cu serviciile oferite. Ulterior, primarii au putut vizita localitățile Mogreina și Jessheim, unde  activează o companie intercomunitară de management a deșeurilor și, respectiv, un serviciu de urgență, la fel intercomunitar.

Participanții la vizita de studiu au fost impresionați de ceea ce au văzut. Aceștia spun că au descoperit mai multe proiecte care pot fi aplicate și acasă, chiar în condițiile actuale.

ANATOLIE PÎNZARU, PRIMAR DE CREMENCIUG, SOROCA: ”E nevoie și la noi de activizat procesul  de regionalizare şi descentralizare!”

Sigur, Norvegia, având cea mai mare rată de transformare a deșeurilor municipale în energie termică și electrică din Europa, poate reprezenta un exemplu pentru noi. Din acest punct de vedere, și la noi e nevoie de activizat procesul de regionalizare și descentralizare. Aceste întreprinderi intercomunitare pot fi dezvoltate și la noi, chiar dacă în Norvegia acest lucru a devenit deja unul proverbial. Pentru aceasta trebuie să ne unim eforturile mai multe localități, dar mai ales să muncim zilnic pentru a schimba mentalitatea oamenilor, dar și lista de priorități ale autorităților centrale. Este vorba despre un efort comun: al poliției, al societății civile, al responsabililor de ecologie, al APL. În Norvegia oamenii știu că îi costă mai ieftin să colecteze și să selecteze deșeurile decât să plătească amenzi.  Totuși, fără un plan clar, fără acoperire financiară în fază inițială nu vor obține prea multe. În Norvegia, pe lângă obligațiuni, primarul are bani. La noi, de exemplu, există peste  422 de legi care prevăd competențe pentru primari, dar nu și resurse.”

LARISA VOLOH, PRIMAR DE PALANCA, ȘTEFAN VODĂ: ”Nu putem face un simplu copy/paste, dar anumite modele pot fi preluate chiar la această etapă, cu precădere cel care vizează gestionarea deșeurilor!”

”În Norvegia am găsit o autonomie locală reală, nu una formală, pe hârtie. APL negociază direct cu guvernarea centrală și sunt privite ca un partener egal de discuții. Astfel, acestea își pot planifica activitatea pe durate lungi, deoarece sunt sigure că vor dispune de fonduri. De exemplu, în localitatea Nannestad au fost trasate cele mai importante activități până în anul 2050. În Norvegia ne-am putut uita din perspectiva unei țări democratice cu experiență în comunicarea societății civile cu autoritățile statului și în promovarea viziunii cetățeanului responsabil de guvernare. Sigur, e mult drum până acolo pentru Republica Moldova, mai ales din perspectiva mentalității populației. Am avut o deosebită plăcere să văd o ţară care nu-i membră a Uniunii Europene, dar care trăieşte într-o realitate democratică avansată și aparține unor oameni care ştiu ce fac, care sunt responsabili şi se gândesc la ziua de mâine. Nu putem face un simplu copy/paste, dar anumite modele pot fi preluate chiar la această etapă, cu precădere cel care vizează gestionarea deșeurilor.”

DINU GUȚUȚUI, PRIMAR DE ZBEROAIA, NISPORENI:  ”Orice  decizie importantă aparţine cetăţeanului şi comunității!”

Ei au autonomie locală în adevăratul sens al cuvântului, începând de la colectarea impozitelor, taxelor. Vă închipuiți, primăria are cotă-parte la aeroport, întreprinderile energetice. La noi cum e? Au venit, au instalat stâlpi, cabluri, cetățenii localităților achită pentru servicii, iar în bugetul local nu vine nici un bănuț. La ei, APL dispun de resurse sigure pentru ca să asigure o bună funcționare a serviciilor. Orice  decizie importantă aparţine cetăţeanului şi comunității. Şi partea administrativă dă ascultare opiniei comunităţii. E adevărat că şi cetăţenii acolo au altă atitudine faţă de realizările din localitate şi faţă de importanța implicării lor.”  

EMILIA VIERU, PRIMAR DE FUNDURII VECHI; GLODENI: ”Ne-am întors în țară cu impresii frumoase și cu un mare entuziasm de a munci la maximum, fiecare în localitatea sa, pentru a contribui la satisfacerea necesităților cetățenilor.” 

”Ne-am deplasat spre Țara Nordului, cu o populație de peste 4,8 mln. cetățeni, din care 612 000 sunt imigranți din Polonia, SUA,Suedia, Pakistan, Lituania, Germania, Irak, Vietnam, Rusia, călătorind cu autocarul prin 8 țari europene. Știam doar faptul că  Norvegia este o țară cu economie puternic dezvoltată, bazată pe industrie diversificată. Vizita  în localitatea Nannestad ne-a lăsat impresii frumoase privind profilul localității, organizarea diverselor servicii, managementul rezultatelor, situația financiara, reforma teritorial-administrativă, serviciile preșcolare din localitate. Ne-a impresionat mult activitatea Companiei intercomunitare de management a deșeurilor din localitatea Mogreina. Delegația Moldovei a vizitat și un sir de obiecte turistice din Oslo: Palatul Regal, Parlamentul, Primăria Oslo, Parcul Vigerland. Tot în Oslo am întreținut o discuție cu Primul Consul Onorific al Republicii Moldova în Regatul Norvegiei, jurista Esenia C.Steskmest, președinta Asociației moldovenilor din Norvegia și liderul Diasporei moldovenilor din această țară. Dna Consul ne-a povestit despre activitatea sa de a oferi asistență și consultanță celor peste o mie de cetățeni moldoveni din Norvegia, de a sprijini promovarea intereselor Republicii Moldova, în special în domeniul economic, comercial, investițional, tehnic, științific, cultural și turistic, precum și dezvoltarea relațiilor de prietenie între cele două state. Scopul vizitei a fost atins, așteptările au fost mai mari decât cele preconizate. Ne-am întors în țară cu impresii frumoase și cu un mare entuziasm de a munci la maximum, fiecare în localitatea sa, pentru a contribui la satisfacerea necesităților cetățenilor. M-am  convins ca  avem încă mult de lucru la  capitolele: mentalitate, menținerea curățeniei, atitudinea reciprocă interumană, onestitate, corectitudine, punctualitate. Altfel,  nu ne putem dezvolta, oricât de bună conducere am avea, pentru că multe din cauzele că suntem în situație și lumină proastă le putem dezrădăcina doar noi. ”

Amintim că, KS – Asociația Norvegiană a Autorităților Locale și Regionale și CALM (Congresul Autorităților Locale din Moldova) cooperează în cadrul grantului (MDA-14/0009), finanțat de Ministerul Norvegian Regal al Afacerilor Externe în scopul consolidării guvernării locale eficiente, consultative și dezvoltate în Republica Moldova. Parte componentă a implementării grantului menționat a fost și vizita de studiu în Norvegia, organizată pentru primarii din Republica Moldova, membri  ai CALM și secretariatul CALM pentru a face cunoștință cu: serviciile sociale prestate de către administrațiile locale norvegiene; organismele și structurile KS, cu  probleme relevante unei asociații a autorităților locale; procesul de reformă administrativ-teritorială norvegiană; scopul, problemele și organizarea cooperării intercomunale între administrațiile locale din Norvegia.

 

 




























Imprimare