La 21 decembrie 2017, Adunarea Populară a votat inițiativa legislativă care a fost înaintată Parlamentului Republicii Moldova, ce are scopul de a contribui, în opinia deputaților Adunării Populare, la îmbunătățirea și eficientizarea administrației publice locale. Alt scop este de a spori remunerarea angajaților administrațiilor locale. La rândul său, pe parcursul anului 2017, CALM a înaintat un set de propuneri concrete conducerii țării prin care oferea soluții reale  pentru eliminarea exodului specialiștilor și discriminării salariale în administrația locală. Astfel, ambele inițiative au drept obiectiv sporirea eficacității activității organelor autorităților locale.  Despre aceste obiective ale APL au discutat, în cadrul emisiunii Regionalii, de la TV 8, Alexandr Tarnavschi, vicepreședintele Adunării Populare a UTA Găgăuzia, primarul municipiului Hâncești, Alexandru Botnari și Directorul executiv al CALM, Viorel  Furdui. 

Vorbind despre necesitatea de a înainta această inițiativă legislativă Parlamentului Republicii Moldova, Alexandr Tarnavsci a amintit că a lucrat 10 ani în Primăria orașului Comrat, iar coautorul acestei inițiative este viceprimarul satului Avdarma, Igor Guseinov care, de asemenea, a lucrat în primăria orașului Comrat, la Direcția Finanțe. „Noi cunoaștem din interior problema, iar nivelul de salarizare a funcționarilor publici din autonomie lasă de dorit. Avantajele inițiativei noastre constau în faptul că nu vizează doar Găgăuzia, ci s-ar extinde pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pentru că sistemul de plată pentru angajații din administrația publică locală este același.

Alexandr Tarnavschi a amintit că Republica Moldova a întreprins câțiva pași importanți în direcția descentralizării. La 1 ianuarie, 2016 a fost lansată reforma finanțelor publice locale, totuși statul și-a păstrat un element important și anume prerogativa de stabilire a sistemului de salarizare a funcționarilor publici și, prin urmare, reforma de descentralizare nu este completă și nu este destul de eficientă. „Este absolut necesar de a le oferi posibilitatea APL să stabilească și salariile funcționarilor publici, astfel crescând motivația, dar și pentru a avea un efect maxim în activitate. Aceste competențe sunt deja ale autorităților publice locale, dacă respectăm principiile Cartei europene, cu atât mai mult că APL determină sursa de finanțare. Acum statul stabilește nivelul de salarizare pentru funcționarii publici, în dependență de gradul și treptele de salarizare. Noi propunem ca acesta să fie un salariu minim  garantat, stabilit pentru funcționarii publici din autoritățile locale dar APL,  în funcție de resursele financiare proprii, să majoreze salariu de funcție până la 100% față de nivelul actual, să fie variațional și să fie liber stabilit.

Viorel Furdui a menţionat că inițiativa colegilor din UTA Găgăuzia și propunerile CALM din ultimii ani în acest domeniu sunt destul de strâns legate și se completează reciproc. „Noi pornim de la o anumită situație care s-a creat în ultimii ani în administrația publică locală. Autoritățile locale au responsabilități foarte mari și de acest lucru ne putem convinge doar din ultimele câteva luni ale activității Parlamentului. Câte Legi, câte reglementări și acte normative au fost adoptate prin intermediul cărora sunt puse o mulțime de competențe suplimentare în seama autorităților locale, fără a se ține cont de faptul că APL se confruntă cu lipsa de personal, inclusiv cu stimularea lui. Observăm în ultimul timp că lucrurile s-au deteriorat și mai mult, iar această problemă cred că este și în UTA Găgăuzia, în general, în toată Republica Moldova. Este o lipsă acută a specialiștilor, s-a ajuns într-o asemenea situație în care nici măcar contabilii sau secretarii nu doresc să ocupe pozițiile vacante. Chiar astăzi am vorbit cu un primar care lucrează în lipsa contabilului și inginerului cadastral, într-o primărie de aproximativ 3.000 de oameni. Reieșind din situația creată trebuie de întreprins ceva, în mod urgent, pentru ca APL să poată soluționa această problemă, fără implicarea atât de mare a autorităților centrale. Altfel, primăriile, acolo unde cetățenii beneficiază de cele mai importante servicii, nu vor mai putea implementa programele guvernamentale.

Alexandru Botnari a fost de acord că situația este critică, dar, potrivit lui, la ora actuală, pentru guvernare nu e atât de simplu să schimbe lucrurile. Majorările trebuie sa fie mult mai mari decât 10-20%:„ Ca să schimbăm situația în primăriile din țară, e nevoie de circa 2 miliarde de lei. Nu vom schimba lucrurile dacă majorăm salariile în APL cu 10-20%, deoarece un jurist începător în oraș are un salariu de 200-2300 de lei.  Cunosc că Adresarea CALM este analizată minuțios în Guvern, în încercarea de a găsi o soluție. ….. Noi ştim că un polițist în sat are un salariu de 6000-6.500 lei, iar un primar de oraș are 4000 de lei. După ce școlile au trecut la autofinanțare, un contabil șef care activează acolo si deservește doar o instituție, are un salariu de 6000 de lei, iar contabilul șef din primăria municipiului are un salariu de 3300 de lei, deservind zeci de instituții publice….. Astăzi mi-au mai rămas 4 funcționari publici în primărie și 4-5 angajați pe contract. La moment nu am jurist şi nici contabil șef. 

Inițiativa propusă Parlamentului de deputații din UTA Găgăuzia este bună, doar că este cam problematic să o adopți la nivel de țară, deoarece toate veniturile din Găgăuzia rămân acolo, iar în cazul nostru, doar 20% din impozitul pe venitul persoanelor fizice rămâne în  bugetul local din orașele Căușeni, sau Ialoveni, de exemplu. Iar în cazul municipiilor,  din acest an s-a stabilit  35% din impozitul respectiv.

În context, primarul de Hânceşti s-a arătat convins de faptul că există rezerve mari la nivelul APL de nivelul II care urmează a fi optimizate, iar realizarea  reformei  APL  va duce astfel și la soluţionarea problemei salarizării APL.

Imprimare