Vineri, 7 septembrie a.c., în incinta Consiliului raional Fălești au fost organizate consultări publice pe marginea proiectului capitolului „Alimentare cu apă și canalizare” din Strategia de dezvoltare sico-economică a raionului Fălești (2018-2025), actualizat în contextul proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în orașul Fălești”, finanțat de Uniunea Europeană.

La eveniment au participat autorități publice locale de nivelul I și președinții comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului raional Fălești, membrii Grupului local pentru planificare strategică, operatorul de aprovizionare cu apă și canalizare, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai societății civile din raionul Fălești, echipa de experți GFA/GIZ și Business Consulting Institute.

În cadrul consultărilor publice pe marginea capitolului „Alimentare cu apă și canalizare” din strategia menționată au fost prezentate concluziile analizei diagnostice privind dezvoltarea sectorului în raionul Fălești, precum și un șir de recomandări privind dezvoltarea sectorului „Apă-Canalizare” din raion pentru perioada 2018-2025. Totodată, participanți la eveniment au discutat și au agreat componenta actualizată a capitolului „Apă și Canalizare” din Strategia de Dezvoltare Socio-Economică a raionului Fălești.

Proiectul capitolului „Apă și Canalizare” din Strategia menționată va fi prezentat la o ședință a Consiliului raional Fălești în vederea aprobării finale. În cadrul Consiliului raional Fălești, urmează a fi creat un grup de lucru pentru monitorizarea implementării capitolului respectiv.

Proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în orașul Fălești” este finanțat de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și ADR Nord și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC). În urma realizării acestui proiect, rețelele de alimentare cu apă din orașul Fălești vor fi extinse cu 2,4 km și vor fi construite 2,6 km de rețele de aducție. Totodată, 11,5 km de rețele de alimentare cu apă din Fălești vor fi reabilitate. La sistemul îmbunătățit de alimentare cu apă vor fi conectați peste 15 mii de locuitori ai orașului Fălești. Valoarea estimativă a proiectului se cifrează la 1,27 milioane de euro, contribuția beneficiarilor fiind de 160.000 de euro.

Imprimare