Bugetarea participativă, transformarea clădirilor care se ruinau în unele de importanță majoră pentru locuitori, atragerea investițiilor pentru dezvoltarea comunității – asta au văzut cele 44 de reprezentante ale administrației publice locale și ale societății civile la Sărata Veche, Fălești, acolo unde au întreprins o vizită de studiu la 15 martie.  Localitatea este administrată de vicepreședinta CALM, Maria Galiț, primară la al patrulea mandat, președintă a GAL-ului „Movila Măgură”, inițiatoare a festivalului de promovare a obiceiurilor și tradițiilor „În ospeție la Movila Măgura”, reprezentanta delegației Republicii Moldova la Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei.

Maria Galiț avea 28 de ani când a devenit primară și de atunci localitatea sa este în continuă transformare. Inițial în comuna formată din trei sate nu activa nicio grădiniță, erau însă unele clădiri părăsite și  în proces de degradare. A vorbit cu proprietarii acestora și  i-a convins să renunțe la titlurile de proprietate care nu valorau aproape nimic în favoarea primăriei. Astăzi, în comuna cu 4400 de locuitori activează trei grădinițe, o întreprindere municipală, un post de pompieri voluntari, a fost construită o piață agricolă, dar și un muzeu de toată frumusețea. De asemenea, la Centrul de Cultură și Agrement sunt organizate multiple activități pentru tinerii și vârstnicii din Sărata Veche, există o sală de fitness etc. Tot la inițiativa primarei, senioarele de la Sărata Veche se întrunesc periodic pentru a comunica, dar și pentru a transmite din tradițiile și obiceiurile strămoșești tinerei generații.

„Toate aceste reușite au fost posibile datorită implicării cetățenilor și susținerii partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova”, afirmă Maria Galiț care, în timp ce conduce doamnele să vadă grădinița din Sărata Veche, încearcă să afle la telefon când e termenul limită pentru depunerea actelor în cadrul unui nou apel de proiect.

Iluminatul public stradal, asigurarea cu apă, evacuarea deșeurilor, de menținere a curățeniei – toate aceste servicii au fost create și dezvoltate de Maria Galiț în acești  ani. „Cu bugetele austere pe care le avem, fără contribuția cetățenilor nu am face față tuturor acestor cheltuieli”, explică vicepreședinta CALM invitatelor sale. Preocuparea de moment a primarei este construcția sistemului de canalizare.

Participantele au fost inspirate de reușitele Mariei Galiț, unele dintre ele au spus că vor implementa anumite practici în localitățile lor. Altele și-au manifestat interesul de a candida la viitoarele alegeri, fie pentru o funcție de consilieră, fie pentru cea de primară, motivate fiind de reușitele primarelor Maria Galiț, Tatiana Badan, altor alese locale care au reușit să producă schimbările necesare pentru cetățeni și să reînvie speranța în localitățile pe care le conduc.

Vizita de studiu a fost organizată în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul financiar al poporului american, oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasadei Marii Britanii la Chișinău și a Fondului pentru Buna Guvernare, CALM este partener de implementare.

Imprimare