Unele prevederi ale proiectului politicii fiscale pentru anul 2021, elaborat de Ministerul Finanțelor, atentează la autonomia locală. Asupra acestei situați atenționează reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova și unii experți economici. Ei se referă, în special, la intenția autorităților de a plafona taxele locale, dar și de a anula taxa rutieră și a o include în accizele la produsele petroliere.

Dacă până acum 50 la sută din taxa rutieră ajungea în bugetele administrațiilor publice locale, banii fiind utilizați pentru reparația drumurilor locale, începând cu anul viitor, autoritățile centrale propun anularea acestei taxe și includerea în accizele la produsele petroliere. Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova, Viorel Furdui, se arată îngrijorat de această propunere care, în opinia lui, va avea un impact negativ asupra infrastructurii locale.

Guvernul acum vine cu această inițiativă destul de confuză prin care zice că vrea să anuleze taxa respectivă și să o introducă în așa-numita acciză la produsele petroliere. Însă, Guvernul nu vine absolut cu nicio mențiune, nicio viziune clară ce se va întâmpla mai departe cu drumurile locale, cum vor fi finanțate, care va fi acest mecanism. Noi suspectăm Guvernul că nici nu va acorda administrației locale această finanțare și, iarăși, va aduce situația cum a fost mai înainte ca autoritățile locale să fie independente în totalitate de factorul politic, subiectiv, și cineva de la centru va decide câți bani și în ce volum să se ducă la administrația locală pentru reparația drumurilor.

O altă prevedere din proiectul politicii fiscale pentru anul viitor este  plafonarea taxelor locale. Aceste modificări ar avantaja businessul mare, în detrimentul bugetelor locale, susține expertul economic, Viorel Gîrbu.

Ministerul Finanțelor face, efectiv, un lobby, din câte noi ne dăm seama, intereselor unor agenți economici mari care vor să plătească mai puțin în bugetele locale. Ministerul Finanțelor nu vede starea deplorabilă în care se află localitățile, nu vede starea deplorabilă în care se află infrastructura locală, dar se gândește la interesele pecuniare, materiale a unor agenți economici.

Contactat telefonic, serviciul de presă al Ministerului Finanțe ne-a spus că va veni ulterior cu o reacție la nemulțumirile exprimate de către reprezentanții Congresului Autorităților Publice Locale.

Imprimare