În adresa CALM a fost expediată o solicitare de aviz privind proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea criteriilor de stabilire a importanței naționale a iazurilor/lacurilor de acumulare/lacurilor/heleșteielor și aprobarea listei iazurilor/lacurilor de acumulare/lacurilor/heleșteielor declarate de importanță națională (număr unic 188/MM/2025).
În nota de fundamentare se menționează că scopul elaborării proiectului este cel de declarare de importanță națională a corpurilor apă unice și indivizibile (lacuri de acumulare, lacuri, iazuri, heleșteie) în contextul necesității de asigurare a utilizării eficiente și durabile a resursei de apă, a prioritizării exploatării conforme a construcțiilor hidrotehnice ale iazurilor/lacurilor de acumulare/lacurilor/heleșteielor cu potențial de acumulare a volumelor mari de apă, și cu cel mai mare impact în caz de posibile accidente hidrodinamice, drept necesitate de implementare a unor acțiuni în contextul adaptării la schimbările climatice, a diminuării consecințelor secetelor hidrologice și a prevenirii inundațiilor în cazul ploilor abundente.
Potrivit autorilor, prin stabilirea criteriilor de calificare a importanței naționale a iazurilor/lacurilor de acumulare/lacurilor/heleșteielor și aprobarea celor selectate corespunzător, se urmărește prioritizarea necesităților de reabilitare, reparare, amenajare, decolmatare, valorificare corectă și gestionare conformă, și în siguranță a construcțiilor hidrotehnice ale acestora, și întru crearea tuturor condițiilor prielnice de asigurare a acumulării apei pentru satisfacerea necesităților corespunzător priorităților statuate în art. 24 din Legea apelor nr. 272/2011.
În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi și reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză la adresa de email info@calm.md
Fișiere:
Anexa-PHG nr. unic_188_MM_2025_criterii importanță_lacuri