În cadrul ședinței Consiliului de Administrare al CALM, Alexandr Severin, primarul orașului Fălești, a vorbit despre reforma administrației publice locale propusă de Guvern, subliniind incertitudinile și riscurile majore ale procesului.
„Am încercat și noi să inițiem un proces de amalgamare voluntară pentru a vedea care este poziția cetățenilor din localitățile vecine. La moment, nu există nicio claritate în ceea ce privește direcția pe care vom merge sau ce urmează să facem. Observ că populația din majoritatea localităților este categoric împotriva amalgamării. Impresia mea este că inițiatorii reformei creează o situație în care noi, primarii, să facem toată această reformă cu mâinile noastre, inclusiv prin așa-numita motivare cu stimulente care deja au fost triplate”, a declarat Severin.

Primarul din Fălești a atras atenția asupra mai multor aspecte:
- Procesul de amalgamare voluntară este imposibil de finalizat până în decembrie, având în vedere că experiența localităților deja amalgamate arată că este nevoie de peste un an pentru parcurgerea etapelor.
- În raionul Fălești se insistă ca toate localitățile să inițieze amalgamarea, indiferent cu cine, ceea ce creează multă confuzie. „Astăzi mai multe localități au decizii de inițiere cu diverse localități, ceea ce nu ne permite să ne focusăm atenția asupra unor analize, procese și rezultate scontate”.
- Resursele financiare promise: „Clusterului pe care îl propune orașul Fălești cu 5–6 localități i-ar reveni circa 65 milioane de lei. Noi am depus proiect de 20 de milioane și ni s-a spus că nu sunt bani. De unde atunci se vor găsi 65 de milioane?”
- Există riscul ca în lipsa finalizării amalgamării voluntare, în toamnă să fie votată amalgamarea normativă, prin lege și să rămânem fără stimulentele financiare care au fost promise.
- Consultările organizate în teritoriu au fost superficiale, menite doar să producă imagini favorabile Guvernului, fără a reflecta opiniile celor care se opun reformei.
„Am întrebat la consultările Cancelariei: putem forma o primărie puternică dacă unim două primării cu buget auster, servicii limitate și puțină populație? Răspuns nu am primit. Cum putem forma o primărie puternică fără un buget adecvat? Nu există niciun fel de claritate în privința acestei reforme. Eu nu cred în această reformă până nu vor apleca urechea la propunerile pe care noi le avem. Fiecare dintre noi are propuneri bune, datorită experienței acumulate”, a concluzionat Alexandr Severin.
Pentru a asigura o poziție comună și legitimă, CALM va organiza în perioada următoare întâlniri cu primarii în teritoriu, urmate de Adunarea Generală a CALM și alte activități, pentru ca vocea administrației publice locale să fie auzită la nivel central.
CALM reafirmă angajamentul său de a apăra autonomia locală și principiul subsidiarității, susținând o reformă transparentă și consensuală, pe care insistă să o transforme într-un proces benefic și ireversibil, consolidând democrația locală fără a o demola și sprijinind parcursul european al Republicii Moldova.




