Violeta Vitu, primarul localității Ciuciuieni, Sângerei, face parte din grupul de femei-lidere din diverse zone ale țării care s-au reunit la Chișinău, la o sesiune de instruire a Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership”. Ea spune că accesul femeilor în funcții de conducere arată semne mai bune decât în trecutul recent.
Orașele Drochia și Sângerei vor beneficia de suport tehnic pentru elaborarea Programelor de Revitalizare Urbană. Oraşele selectate au ieșit învingătoare în urma unui concurs organizat de ADR Nord și urmează să beneficieze de suport tehnic în elaborarea Programelor de Revitalizare Urbană în cadrul proiectului „Suport pentru administrația Republicii Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020 prin dezvoltarea urbană integrată și sustenabilă”.
Cu ocazia celebrării a 70 de ani de la înființarea Consiliului Europei, președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei Anders Knape a făcut o radiografie a sistemului democratic din Europa.
Potrivit oficialului european, în acești 70 de ani,