În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului Justiției de a veni cu un aviz privind proiectul de lege cu privire la statutul municipiului Chișinău.
În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi si reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții
La 30 august 2015 în s. Colibaşi din r-nl Cahul, au fost organizate activităţi inedite consacrate Sărbătorilor Naţionale din luna august (Ziua Independenţei şi Limba noastră).
Satele Varnița, Ucrainca și Ermoclia sunt trei localități din raioane diferite, dar cu obiective comune. Perseverența de a reuși și a oferi servicii de calitate cetățenilor este elementul care unește aceste localități și le face totodată unice în implementarea ideilor inovative.
Un muzeu viu al covorului, un mediu mai curat prin cooperare intercomunitară, un ghișeu unic de prestare a serviciilor publice și un centru de reabilitare a copiilor cu nevoie speciale sunt doar câteva dintre cele mai bune practici cu care se mândresc localitățile din raionul Taraclia și din Găgăuzia.
O porțiune de 60 de kilometri de pe drumul național R1, care face legătura între localitățile Bălţi-Făleşti-Sculeni, va intra în reparație peste două luni. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a semnat astăzi contractul de reabilitare a traseului cu o renumită companie italiană „Impresa Pizzaroti & C. S.p.A”, care are peste o sută de ani de activitate.
Primarul de Larga, D-nul Radu URECHEAN a semnat un Contract de Grant ce prevede implementarea proiectului ,,Laboratorul inovațiilor în dezvoltarea economică locală”.
În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului Mediului de a veni cu un aviz privind proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr.149-XVI din 8 iunie 2006 privind fondul piscicol, pescuitul şi piscicultura.
În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului Mediului de a veni cu un aviz privind proiectul HG cu privire la transmiterea în gestiune a unui lac de acumulare, proprietate de stat, Agenției ”Apele Moldovei”
În nota informativă se menționează că,
La 30 august 2015 în s. Colibaşi din r-nl Cahul, vor fi organizate activităţi inedite consacrate Sărbătorilor Naţionale din luna august (Ziua Independenţei şi Limba noastră).
Un depozit regional destinat stocării deşeurilor menajere pentru raioanele Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi va fi construit în satul Todireşti (raionul Ungheni). Consiliul local a atribuit în acest scop, în cadrul şedinţei de ieri, un teren cu o suprafaţă de 20 de hectare, transmite MOLDPRES.
În România, Bulgaria, Ungaria, Austria, Germania, turbine eoliene de mari dimensiuni pot fi văzute, practic, peste tot. În Moldova, acestea pot fi întâlnite doar la Edineţ, graţie lui Oleg Lozovanu, cel care care a adus energia eoliană în ţara noastră.
Republica Moldova va fi eligibilă pentru finanțarea în cadrul Programului de cooperare transnațională pentru regiunea Dunării în valoare de 222 milioane de euro, aprobat de Comisia Europeană.