Guvernul a acordat 55.000 de lei pentru reparația unei porțiuni de drum din satul Bălăurești, raionul Nisporeni. Decizia a fost luată astăzi în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri. Banii vor fi alocați din fondul de rezervă al Guvernului.
Oraşul Ungheni are o gară auto nouă, iar călătoriile cu autobuzul au devenit mai plăcute pentru sutele de pasageri care zilnic circulă prin gara din localitate. Proiectul face parte din Programul de renovare a staţiilor auto din Republica Moldova, relatează Mesager.
O grădiniţă de copii din oraşul Ungheni a fost selectată pentru a participa într-un proiect britanic de includere a terapiei muzicale în educaţia incluzivă şi va fi prima instituţie din Moldova unde aceasta va fi aplicată. Detaliile colaborării au fost discutate în cadrul unei recente vizite la Ungheni a ambasadorului Marii Britanii în R. Moldova, Philip Batson, relatează MOLDPRES.
Dorul de casă şi mândria pentru tezaurul naţional i-a făcut pe mai mulţi moldoveni să revină la baştină pentru a lansa Festivalul „iProsop”. 50 de meşteri şi creatori populari din ţară şi de peste hotare se vor reuni la 31 mai, în satul Selemet din raionul Cimişlia, în cadrul unui eveniment dedicat tradiţiei prosopului ţesut manual şi oportunităţilor antreprenoriale de promovare a culturii naţionale.
La data de 17 aprilie 2015, reprezentanții Congresului Autorităților Locale: doamna Tatiana Badan – Președinte CALM, primar al satului Selemet, domnul Viorel Furdui - Director Executiv CALM, domnul Alexandru Osadci - Expert CALM au avut o întrevedere cu domnul James Pettit - Ambasadorul Statelor Unite în Moldova.
La data de 15 aprilie 2015, reprezentanții Congresului Autorităților Locale: doamna Tatiana Badan – Președinte CALM, primar al satului Selemet, domnul Viorel Furdui - Director Executiv CALM, domnul Alexandru Osadci - Expert CALM au a avut o întrevedere cu doamna Ulrike Knotz - ambasador al Republicii Federale Germania în Republica Moldova.
Buletinul informativ conține următoarele titluri:
1. STATUTUL FUNCȚIONARILOR PUBLICI DISCUTAT LA CALM CU EXPERȚII DIN LITUANIA
2. INFORMAȚIE PRIVIND EMISIUNEA ”ORA EXPERTIZEI” DIN 14 APRILIE 2015 - LUPTA ELECTORALĂ SE MUTĂ ÎN TERITORIU
3. INFORMAȚIE PRIVIND EMISIUNEA DE LIMBĂ RUSĂ ЧЕСТНО ГОВОРЯ DIN 14.04.2015
4. GRĂDINIȚE MAI BUNE PENTRU COPIII DIN SATELE MOLDOVEI
5. GRANTURI DE PESTE 100 DE MII DE DOLARI OFERIŢI ANTREPRENORILOR DIN 20 DE LOCALITĂŢI
6. CONTINUĂ PROCESUL DE DEZVOLTARE A UNUI CONCEPT DE PROIECT VIABIL DE REGIONALIZARE A SERVICIILOR DE APĂ ȘI

Moldovenii au cea mai mare încredere în Biserică, mass-media, primărie şi armată. Sunt datele Barometrului de Opinie Publică, prezentat astăzi la Chişinău. La polul opus se află partidele politice, care nu se bucură aproape deloc de încrederea cetăţenilor.