Noul program indicativ multianual 2014-2020 pentru programul tematic Organizații ale societății civile și autoritățile locale (OSC-AL) reprezintă succesorul programului tematic Actorii nestatali și autoritățile locale în dezvoltare (2007-2013).
Ea își are baza legală în Regulamentul nr. 233/2014 al Parlamentului și Consiliului European din 11 martie 2014 care stabilește un Instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (ICD). Programul tematic reprezintă un element esențial pentru sprijinirea progresivă a abordărilor cu mai mulți actori și parteneriatelor inclusive pentru dezvoltarea întru eradicarea sărăciei și dezvoltarea durabilă, recunoscînd valoarea contribuțiilor diferitelor părți interesate.
Sprijinul pentru organizațiilor societății civile și a autorităților locale și participarea acestora în vederea realizării obiectivelor și eficienței dezvoltării convenite la nivel internațional este recunoscut ca o orientare politică de bază a UE.
Comunicarea Agenda pentru Schimbare (octombrie 2011, Concluziile Consiliului din mai 2012) stabilește o abordare mai strategică a UE pentru reducerea sărăciei. Aceasta oferă direcția politică de cooperarea spre dezvoltare a UE, propunând o concentrare a cooperării pentru dezvoltare în jurul a doi piloni principali: i) drepturile omului, democrația și buna guvernare; și ii) creșterea inclusivă și durabilă pentru dezvoltarea umană.
Comunicarea din septembrie 2012 Rădăcinile democrație și dezvoltarea durabilă: angajarea Europei cu societatea civilă în relațiile externe, adoptată în septembrie 2012 și aprobată de Consiliul Uniunii Europene în octombrie 2012, recomandă un angajament sporit și mai strategic al UE cu organizațiile societății civile în curs de dezvoltare, țările candidate și de vecinătate, cu un accent special pe organizațiile locale ale societății civile. O societate civilă abilitată este evaluată ca o componentă crucială a oricărui sistem democratic și ca o valoare ca atare.
Libertatea de exprimare, libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă sînt valori fundamentale ale Uniunii Europene. Consiliul Afacerilor Externe a adoptat la 12 mai 2014 textul Orientările UE privind libertatea de exprimare online și offline, în conformitate cu sarcina relevantă din cadrul Planul de acțiune privind drepturile omului și democrația. Mijloacele media libere, diverse și independente sînt esențiale în orice societate pentru a promova și proteja libertatea de opinie și de exprimare și alte drepturi ale omului.
Mijloacele media joacă un rol important în asigurarea transparenței și răspunderii și are un impact asupra opiniei publice și participării cetățenilor în și contribuirea cetățenilor la procesul de luare a deciziilor. Prin facilitarea circulației libere a informației și ideilor cu privire la aspecte de interes general, precum și prin asigurarea transparenței și responsabilității, mijloacele media independente constituie una dintre pietrele de temelie ale unei societăți democratice.
OBIECTIVELE PROGRAMULUI ȘI CHESTIUNI PRIORITARE
Obiectivul global al acestui Apel pentru propuneri este de a promova participarea societății civile și a mijloacelor mediatice libere pentru a contribui la reforma democratică a țării și la dezvoltarea durabilă la nivel național și local în cooperare consolidată cu autoritățile locale.
Obiectivul(e) specific din prezentul Apel pentru propuneri este/sînt:
1) de a promova libertatea de exprimare și mass-media libere și competente, în special reformarea radiodifuzorilor publici, de a contribui în mod pozitiv la îmbunătățirea guvernanței, răspunderea socială și competența mediatică în rîndul publicului pe termen lung.
2) de a consolida implicarea actorilor societății civile în sprijinirea, dezvoltarea și monitorizarea activităților de promovare a libertății media, în special a organismelor naționale de reglementare.
3) de a promova accesul sporit al populației la serviciile sociale de bază, în special al femeilor și copiilor din grupurile vulnerabile, prin sprijinirea inițiativelor și cooperării între societatea civilă și autoritățile locale.
Tipuri de activități
Suma indicativă totală disponibilă în cadrul acestui Apel pentru propuneri este de 1.250.000,00 euro.
Orice grant solicitat în temeiul prezentului Apel pentru propuneri trebuie să se încadreze între următoarele valori minime și maxime:
• suma minimă: EUR 550.000,00
În cazuri excepționale și corespunzător justificate, pot fi acceptate granturile mai mici de 550.000,00 euro.
• suma maximă: EUR 625,000.00
Data limită de depunere a Notei de concept: 04 mai 2015
Informatii suplimentare
- REGULAMENTUL (UE) NR. 233/2014 de instituire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare în perioada 2014-2020
- Liniile directoare ale UE în domeniul drepturilor omului privind lbertatea de exprimare online cât şi offline
- Rădăcinile democraţiei şi ale dezvoltării durabile: angajamentul Europei faţă de societatea civilă în ceea ce priveşte relaţiile