În adresa CALM a fost transmisă o solicitare de aviz privind proiectul de lege privind regimurile juridice speciale cu caracter excepțional (număr unic 1031/MA/2026), autor – Ministerul Apărării.

Proiectul de lege reglementează temeiurile și procedura de instituire, prelungire, modificare și încetare a stării de asediu și a stării de război, atribuțiile autorităților publice pe durata acestor regimuri, măsurile speciale aplicabile, drepturile, obligațiile și răspunderea persoanelor fizice și juridice, modul de asigurare a resurselor necesare apărării, particularitățile înfăptuirii justiției și ale executării silite, precum și cadrul cooperării internaționale și al asistenței externe.

Potrivit autorilor, elaborarea proiectului este determinată de necesitatea adaptării și dezvoltării cadrului normativ și instituțional în domeniul securității și apărării naționale, în contextul evoluțiilor mediului de securitate, al necesității asigurării corelării acestuia cu prevederile Legii nr. 248/2025 privind managementul situațiilor de criză, precum și a instituirii unor mecanisme juridice și instituționale adecvate pentru gestionarea situațiilor excepționale și asigurarea funcționării eficiente a sistemului național de apărare, în condițiile stării de asediu sau ale stării de război.

Proiectul urmărește corelarea și dezvoltarea cadrului normativ și de politici publice în domeniul securității și apărării naționale, în concordanță cu documentele strategice naționale relevante, precum: Strategia naționale de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024–2034, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 319/2024, care stabilește, necesitatea clarificării nivelurilor de conducere ale sistemului național de apărare, delimitării și consolidării responsabilităților componentelor acestuia, precum și dezvoltării conceptului de rezistență națională și Strategia militară a Republicii Moldova pentru anii 2025–2035, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 653/2025, care prevede dezvoltarea și perfecționarea cadrului normativ și instituțional în domeniul apărării și al rezilienței naționale.

În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi și reprezentanților autorităților publice locale să transmită propuneri, recomandări sau obiecții cu privire la proiectul menționat la adresa de email: info@calm.md

Fișier:

1031-MA-2026

Imprimare