Într-o intervenție publică, directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, atrage atenția asupra modului în care se desfășoară procesul de reformă administrativ-teritorială în Republica Moldova. Potrivit acestuia, reforma se bazează pe un concept neaprobat prin nicio normă juridică, dar impus ca fundament de implementare, ceea ce constituie o ilegalitate majoră.

Apelul directorului executiv al CALM este îndreptat către: Doamna Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova; Domnul Igor Grosu, Președintele Parlamentului și deputații Parlamentului RM; Domnul Vasile Tofan, Prim-ministru; Domnul Alexandru Machidon, Procuror General al Republicii Moldova și Domnul Alexandru Musteața, Directorul Serviciului de Informații și Securitate

Printre probleme semnalate se numără:

• Data de 31 iulie a fost impusă ca termen pentru amalgamarea „voluntară” a satelor, fără temei legal.
• Cancelaria de Stat și unii deputați au exercitat presiuni fără precedent asupra primarilor și aleșilor locali, ceea ce reprezintă un abuz grav și o încălcare a autonomiei locale.
• Întregul proces al reformei APL se desfășoară, în prezent, în afara legii, confirmat chiar de reprezentanții Cancelariei de Stat, care au invocat doar un proiect de document neadoptat, lipsit de forță juridică.

„Reforma administrativ-teritorială trebuie urgent readusă pe calea legalității și a statului de drept. Presiunile exercitate asupra primarilor pentru o amalgamare pretins voluntară constituie unul dintre cele mai mari riscuri pentru parcursul european al Republicii Moldova”, atrage atenția Viorel Furdui.

Mesajul integral al directorului executiv al CALM îl găsiți aici: 

Imprimare