Un grup de jurnalişti de la instituţii mass-media naţionale şi locale au vizitat la 30 aprilie 2015, câteva localităţi unde se realizează proiecte de dezvoltare, implementate de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud). Vizita a fost organizată de API, în cadrul unui proiect care are drept scop sporirea vizibilităţii programelor de dezvoltare regională în mass-media audiovizuale. Jurnalişti de la posturile de televiziune şi radio Moldova 1, Canal Regional (NTS Taraclia şi ATV Comrat), Aici TV/Elita TV, Radio Moldova şi Radio Chişinău au văzut la faţa locului cum se desfăşoară lucrările în cadrul unor proiecte de dezvoltare regională, dar au disuctat şi cu oamenii, din partea locului, pentru a afla ce însemnătate au aceste proiecte pentru localităţile lor.

La Cahul jurnaliştii au vizitat Lacul Sărat care se reabilitează în cadrul proiectului „Reabilitarea zonei de odihnă și agrement „Lacul Sărat”, or. Cahul”, obiectivele proiectului fiind dezvoltarea infrastructurii de agrement turistic în regiunea de Dezvoltare Sud, creşterea economice durabile şi echilibrate a regiunii, dar şi integrarea zonei în circuitele turistice naţionale şi internaţionale.

Petru Burlacu, primarul oraşului Cahul spune că în urma reabilitării lacului vor avea de de câştigat cei 50 de mii de locuitori ai oraşului, vizitatotii sanatoriului „Nufărul Alb” (550 persoane/tură ), turiştii din ţară, dar şi de peste hotare: “Astfel de izvoare de apă minerală cum este cel de la Cahul există doar trei pe tot globul, iar noi nu profităm pe deplin de asta, trebuie să valorificăm şi să creăm o zonă unde să vină oameni din toată lumea. Datorită acestui proiect, după mai bine de 30 de ani, zona Lacul Sărat din oraşul Cahul îşi va redebândi imaginea de altădată şi va deveni una din puţinele zone de odihnă şi agrement din Sudul ţării, dar şi din întreaga regiune”.

Sergiu Gosudareov, locuitor al oraşului spune că ţine minte cât de vizitat era pe vremuri acest lac: „Aici veneau oameni din toată regiunea, şi pentru noi locuitori era foarte bine… Mă bucur că zona va fi reabilitată, asta va aduce doar beneficii oraşului şi tututor locuitorilor”, mărturieşte entuziasmat localnicul.

Zona Lacul Sărat şi cea adiacentă oferă caracteristici unice naturale cu posibilităţi de reabilitare şi tratament a unui număr însemnat de maladii ale aparatului locomotor, sistemului nervos central, sistemului sangvin etc. Proiectul a fost iniţiat în anul 2013, lucrările urmează a fi încheiate până la sfârşitul anului 2015, iar oameni vor putea veni aici să se trateze deja din 2016. Proiectul este finanţat din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională (FNDR) costul total fiind de 12119,4 milioane lei.

Tot în Regiunea de Dezvoltare Sud, jurnaliştii au văzut drumul construit în cadrul proiectului „Construcția drumului local Sărățica Nouă-Tomaiul Nou, raionul Leova”.  De drumul cu o lungime de 3.8 km care face legătura între satele Sărăţica Veche şi Cîmpul Drept, sate care fac parte din comunele Sărățica Nouă şi Tomaiul Nou, beneficiază direct peste 1900 de locuitori ai celor două sate, dar şi toţi locuitorii celor două comune.

Primarul comunei Sărăţica Nouă, Mihail Raevschi spune că legătura între cele două sate până acum îl făcea un drum de ţară, care era practic impracticabil: „Chiar dacă aceste două sate sunt atât de aproape, legătură între ele practic nu era, iar oamenii erau nevoiţi să parcurgă un drum de 29 de km, când acum ei parcurg doar patru km. Valoarea acestui drum este fără preţ pentru localnici, tot acest drum a scurtat accesul şi către oraşul Leova”, explică edilul.

Alexandru Bejenari, locuitor al satului Sărăţica Veche, care tocmai mergea în satul vecin cu tractorul, pe drumul nou, a spus că drumul le face viaţa şi munca mai uşoară: „Acest drum ne-a uşurat viaţa, un drum nou pentru un sat înseamncă foarte mult, acum ajungem mai repede în satul vecin şi la raion, iar până nu demult făceam vreo 24 de km în plus şi cheltuielile erau mai mari pentru combustibil”, spune localnicul.

Drumul în variantă albă a fost construit timp de nouă luni şi a costat 10 476 850,0 lei, suma alocată din FNDR.

Timp de două săptămâni, în perioada 22-30 aprilie 2015, grupul de jurnalişti a vizitat şase proiecte implemntate de Agenţiile de Dezvoltare Centru, Nord şi Sud.

Vizita a avut loc în cadrul proiectului „Sporirea vizibilităţii programelor de dezvoltare regională în mass-media audiovizuale”, finanţat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi în baza unui acord de parteneriat şi colaborare, semnat de API şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.

Imprimare