Peste 700 de funcționari publici (primari, contabili, perceptori fiscali și ingineri cadastrali) din cadrul primăriilor din diferite regiuni ale țării au beneficiat de cursurile de instruire organizate de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM). Subiectele abordate au fost metodele de gestionare a bugetelor locale, planificarea, evaluarea rezultatelor și eficienței economice a acestora. De asemenea, experții CALM au identificat soluții concrete pentru problemele privind finanțarea unor activități.

Totodată, primarii, dar și alți funcționari au făcut schimb de experiență cu colegii din alte localități, au învățat cum e posibil, în condiții de austeritate,  să gestioneze mai bine banii din buget, dar și să suplinească haznaua din localitate.

Primarul de Carahasani, Ștefan Vodă, Vladislav Cociu a menționat că a avut posibilitatea să vină la Chișinău împreună cu alți trei specialiști de la primărie tocmai acum, când lucrează la elaborarea bugetului pentru 2018. „Avem venituri proprii de circa 550 mii de lei, din bugetul de 3 milioane de lei, ceea ce constituie o sumă modestă. Din acest motiv, pe parcursul anului am căutat posibilități care ne-ar permite majorarea veniturilor. La aceste cursuri organizate de CALM am găsit și soluția la preocuparea noastră. Dacă într-o localitate cum este Carahasani, cu 3 mii de locuitori, se acumulează, în prezent, 12 mii de lei din impozitul pe imobil,  în cazul în care vom face o estimare, o evaluare a costurilor, am putea să mărim acest venit de cel puțin 15 ori. Am avut posibilitatea să vedem cum se creează o comisie care ar putea face acest lucru, prin instrumente prevăzute de lege. Am aflat care este experiența altor localități în vederea îmbunătățirii stării financiare și astfel, vom putea pune și noi în practică cele mai bune metode implementate de colegii noștri. Un alt subiect abordat a fost mecanismul de implementare a Fondului Rutier. Mulțumim CALM-ului pentru că este unica instituție care ne instruiește și ne școlarizează”, a punctat Vladislav Cociu.

Potrivit primarului de Botnărești, Anenii Noi, Victor Gori,  aceste cursuri sunt binevenite pentru primarii începători ca să nu facă greșeli la elaborarea bugetului și pentru a cunoaște subtilitățile de formare a acestuia.  „Modificările din legislație ne transformă și pe noi, cei cu experiență, în începători, iar datorită consultărilor cu experții de la CALM, dar și cu colegii din alte primării putem face față noilor provocări”, a specificat Victor Gori.

Primarul de Colibași, raionul Cahul, Ion Dolganiuc este de părere că aceste cursuri de instruire sunt destul de utile prin prisma realităților de astăzi.„Pentru noi a fost de învățătură experiența colegului primar de la Feștelița. Dl Nicolae Tudoreanu a găsit o modalitatelegală de evaluare a imobilelor foarte accesibilă și, punând-o în practică, am avea posibilitatea să consolidăm baza fiscală a primăriilor.Până în prezent, foarte puține autorități locale și-au putut permite să facă această evaluare, deoarece necesită costuri mari și mult timp, iar acum lucrurile s-ar putea schimba.” Potrivit lui Ion Dolganiuc, a fost un schimb de experiență destul de util pentru toți participanții, iar seminare de o asemenea anvergură nu au mai avut loc de foarte mult timp.

În cadrul sesiunilor de informare și instruire, expertul CALM domnul Alexandru Morcov, a informat pe cei prezenți despre importanța și ortunitățile SERVICIULUI DE SUPORT AL OPERATORILOR MICI DE APĂ ȘI SANITAȚIE (SOMAS), care a fost lansat în primăvara acestui an de către CALM. Dlui a menționat că Serviciul SOMAS vine să suplinească vidul format de-a lungul timpului și va servi drept platformă pentru consolidarea capacităților APL și ale operatorilor serviciilor de apă și sanitație din mediul rural. Astfel, începând cu data de 1 iulie 2017, atât APL, cât și operatorii serviciilor de apă și sanitație din mediul rural se pot adresa pentru a beneficia de tot spectrul de servicii acordat de SOMAS. 

SERVICIUL DE SUPORT AL OPERATORILOR MICI DE APĂ ȘI SANITAȚIE (SOMAS) fost creat cu suportul proiectului Elveţiei de Apă şi Sanitaţie în Moldova (ApaSan), finanţat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), cofinanţat de Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) şi implementat de Filiala din Moldova a Fundaţiei SKAT.

CALM va asigura continuitatea desfășurării cursurilor de informare și instruire pentru functionarii publici din cadrul primăriilor, astfel încît aceștea să beneficieze în continuare de cele mai bune practici, expertiză și servicii.





















Imprimare