Emisiunea radio

A început iluminatul stradal de la o donație de 20 de mii de euro, dar l-a extins până la 5 milioane de lei. Datorită agenților economici pe care reușește să-i convingă să investească în Strășeni, oamenii pot să-și găsească un loc de muncă aproape de casă, să nu mai fie nevoiți să plece peste hotare. Primarul municipiului Strășeni Valentina Casian speră să-i convingă și pe o parte dintre cei plecați să revină la baștină, iar pentru asta  folosește orice oportunitate de a dezvolta localitatea, de a crea condiții decente de trai pentru cei care i-au încredințat votul, chiar dacă legislația este imperfectă și nu avantajează deloc APL, iar bugetele locale sunt destinate serviciilor curente, nicidecum dezvoltării. Mai mult decât atât, tot ce se construiește astăzi în municipiul Strășeni este doar în bază de proiecte, pentru că primarul își dorește rezultat calitativ și lucru făcut în termenii stabiliți. Despre proiectele care se implementează la ora actuală în Strășeni, dar și ce alte obiective mai are, primarul municipiului Strășeni, vicepreședintele Congresului Autorităților Locale din Moldova Valentina Casian a vorbit în cadrul unei emisiuni la postul de radio Vocea Basarabiei.

La 7 mai, la Strășeni a fost lansat programul „Comunitatea mea, finanțat de SUA. Valentina Casian susține că acesta este un eveniment de o importanță majoră, fiind o continuitate a celor realizate pe parcursul anilor 2003-2016. „Municipiul Strășeni a făcut parte din alte două proiecte cu finanțare din partea Guvernului SUA. Ultimul proiect a fost implementat în perioada 2012-2016 și a vizat susținerea APL. Programul „Comunitatea mea are și el o componentă de susținerea directă a APL. Prin intermediul programului din 2012-2016 s-a elaborat strategia de dezvoltare social-economică a orașului Strășeni, dar și studii de fezabilitate privind amenajarea locurilor de parcare, eficientizarea consumului de energie termică și electrică, a fost făcută analiza diagnostică a unei întreprinderi municipale, care prestează servicii publice de apă și canalizare. Toate aceste documente sunt însoțite de un plan de acțiuni, o parte din ele fiind finanțate în cadrul acestor proiecte. Am simțit o perfecționare continuă a întregului aparat al primăriei, în aceste programe fiind implicată și partea activă a comunității. Mă bucur că aceste proiecte sunt implementate de autoritatea cea mai aproape de cetățean -APL și ne-am convins că oamenii simt imediat efectul proiectului implementat. Lansări similare ale programului „Comunitatea mea vor avea loc și în alte localități. Este vorba despre o susținere financiară în valoare de 20,5 milioane de dolari, de care vor beneficia circa 100 de comunități din RM, care vor fi selectate după anumite criterii, în funcție de capacitatea autorității de a aplica la asemenea proiecte, de deschiderea celor de la nivel local, de posibilitatea lor de a  îndeplini toate cerințele pentru a corespunde criteriilor care au fost stabilite de către reprezentanții programului.

Despre beneficiile implementării proiectului, primarul municipiului Strășeni afirmă că sunt patru domenii prioritare:  reabilitarea infrastructurii (drum, apeduct, canalizare, iluminat public, renovare de instituții publice); creșterea capacităților APL; implicarea comunităților la luarea deciziilor la nivel local, colaborarea între APL și APC.

„Orice suport financiar este important pentru comunitate. Un grant de 20 mii de dolari am obținut din partea Guvernului Elveției pentru extinderea iluminatului public stradal. Am început de la aceste 20 mii de dolari și ne-am extins cu iluminatul public până la 5 milioane lei. În afară de cei 4 km din străzile selectate la prima etapă au mai fost selectate încă 7 km din străzile localității. În acest proiect sunt implicați nu doar băștinașii care locuiesc la moment în localitate, dar și cei care au plecat peste hotare, lucru pentru care le mulțumesc. E demonstrat faptul că rezultatul oricărui proiect este mai apreciat și mai protejat atunci când se implică și cetățeanul.

Zilele acestea o delegație a primăriei Strășeni a plecat în Portugalia, în componența acesteia sunt și reprezentanți ai proiectului migrație și dezvoltare locală PNUD care au contribuit la stabilirea unor bune relații cu strășenenii care locuiesc în Oeiras, Portugalia și care promovează acolo vinurile din RM.

„Este o colaborare frumoasă a băștinașilor noștri de acolo cu autoritățile din Portugalia. Aceasta este a doua vizită a noastră, în cadrul primei noastre deplasări am participat în cadrul evenimentelor de promovare a vinurilor din RM. Mulțumim familiei Simion și Viorica Croitoru, ei au stabilit această legătură între APL de la Strășeni și Oeiras. În cadrul acestei vizite vom participa la ședința consiliului municipal Oeiras, unde va fi aprobat un plan de acțiuni concrete privind suportul care va fi acordat în continuare municipiului Strășeni, în baza acordului nostru de înfrățire.

La ora actuală, în Strășeni sunt implementate patru proiecte foarte mari privind reabilitarea infrastructurii, în valoare de milioane de lei. Este vorba de construcția magistralei de canalizare pe trei străzi: Toma Ciorbă, Petru Rareș și Ștefan cel Mare, cu o valoare de 6,5 milioane de lei; extinderea iluminatului stradal în două sectoare: unul în valoare de 2,5 milioane, iar al doilea vizează iluminarea integrală a satului Făgureni, în gestiunea primăriei Strășeni, în valoare de 1,5 milioane. Alte 2, 5 milioane lei sunt preconizate pentru lucrările de reparație a edificiului Școlii de Artă (470 de copii studiază la această instituție), deoarece cultura și educația rămân o prioritate a edilului de Strășeni.

Realizările primarului de Strășeni nu se opresc aici. A reușit să convingă mai mulți investitori să-și dezvolte afacerea în cadrul subzonelor economice libere din municipiu.  După o investiție italiană de 25 milioane euro, la care lucrează peste 160 de angajați, zilele acestea un alt mare investitor s-a stabilit în Strășeni și a început activitatea de amenajare a sectorului.  Acolo va fi construită din talpă o fabrică pentru confecționarea pieselor pentru automobile, iar peste o mie de oameni din regiune își vor putea găsi acolo un loc de muncă.

„În cadrul evenimentului de lansare a programului „Comunitatea mea am discutat cu premierul și a confirmat că vom avea un suport pentru construcția drumului de acces în subzona economică liberă unde sunt amplasați acești mari investitori, pentru că investiția vine acolo unde este drum, apă, canalizare, electricitate, gaz, toate utilitățile pentru ca ei să poată activa. Ne bucurăm că Strășeniul se dezvoltă din punct de vedere economic. Orice investitor care vine înseamnă surse suplimentare în bugetul local. Localizarea lor proiectează dinamism pentru alții  care se gândesc unde să se stabilească. Eu sper că băștinașii care au plecat vor avea motive să se întoarcă la Strășeni.

Stația de epurare rămâne a fi prioritatea numărul unu a primarului Valentina Casian. „Sunt patru studii de fezabilitate, deoarece fiecare potențial donator a dorit să-și realizeze studiul său. Avem terenul selectat, avem proiect tehnic elaborat, ne mai trebuie 26 milioane de lei, în cazul în care va fi amplasată mai aproape de localitate și ne-ar costa 40 de milioane de lei dacă va fi la o distanță de câțiva km, cam ceea ce ar însemna bugetul anual al localității. Un investitor foarte mare ar dori un proiect regional, deja fiind vorba de o investiție mult mai mare.

În același timp, primarul municipiului Strășeni cunoaște foarte bine faptul că pe om îl înnobilează cunoștințele și cultura, de aceea o atenție sporită acordă și acestor domenii. În acest context, duminică, 13 mai, la Strășeni va avea loc festivalul internațional românesc Despărțământul Astra. „E un festival al tradițiilor noastre, iar această ediție se va desfășura la Strășeni. Vor fi 750 de participanți, dintre care 300 sunt de peste hotare. O parte dintre aceste colective vor fi însoțite de primari. Să știți că avem ce învăța și de la primarii noștri. Pe magistralele centrale ale localității va avea loc o deosebită paradă a portului popular, iar în parcul central Ștefan cel Mare și Sfânt va avea loc evenimentul propriu-zis. Îi invităm pe toți cei ce țin la tradiție și la neamul nostru.

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare