Primarul comunei Ruseștii Noi, Ialoveni Pavel Codreanu a vorbit în cadrul unui interviu la radio Plai despre frumusețea și istoricul localității, despre proiectele implementate, dar și despre faptul că se încearcă a dezvolta turismul rural.

Comuna Ruseștii Noi are peste 6 mii de locuitori, fiind formată din satele Ruseștii Noi și Ruseștii Vechi. Legenda spune că în perioada domniei lui Ștefan cel Mare, bravul domnitor dăruia pământuri ostașilor vrednici. Unuia dintre ostașii cu numele Rusu i-a dăruit pământurile de la Galbena, dar el le-a ales pe cele dintre păduri și dealuri, deoarece în acea perioadă erau invazii de tătari, turci.  Cam peste o sută de ani mulți s-au mutat acolo unde era mai multă apă, pe malul râului Botna, așa a apărut Ruseștii Noi, deoarece la Ruseștii Vechi apă era mai puțină. Primul document este atestat în 1524, în act este indicat că un oarecare preot vinde pământurile de la Rusești. Astfel, acest an se consideră al fondării Ruseștilor Noi și Vechi.

Primarul a explicat că biserica din localitate este unică în spațiul dintre Prut și Nistru. A fost construită acum 125 de ani, în localitate s-a păstrat moara construită în 1925 de mitropolitul Gurie Grosu, mai există multe dintre casele vechi, ceea ce oferă localității un aspect autentic, de altă dată. De curând a fost deschis muzeul satului. Unii gospodari se pregătesc să deschidă pensiuni turistice. „Încercăm să dezvoltăm turismul rural. Facem parte din programul „Migrație și dezvoltare locală, prin intermediul căruia am primit o donație din partea Guvernului Elveției, cu ajutorul căreia am creat serviciul de salubrizare. Am achiziționat un tractor multifuncțional și astfel colectăm gunoiul din sat. Curățenia și cultura creează imaginea satului. Totodată, prin intermediul acestui program încercăm să ținem legătura cu băștinașii care au plecat, îi rugăm să se implice în luarea deciziilor, publicăm pe rețelele de socializare activitatea noastră, ședințele Consiliului local sunt transmise online, ca ei să poată urmări și interveni în caz de necesitate. Ne bucurăm că atunci când revin acasă, băștinașii fac câte ceva și pentru comunitate. De exemplu, Serghei Trohin a investit în iluminarea stradală din mahalaua sa și dorește să instaleze acolo o cameră video.

În Ruseștii Noi, din cele circa 33 km de drumuri locale, sunt asfaltați circa 3-4 km. „Este mult de lucru la acest capitol, împreună cu oamenii, cu primăria, se mai repară câte o porțiune de drum, câte un podeț. Sperăm că cu resursele financiare promise vom face drumul din centrul satului.

Grădinița din localitate a fost construită prin anii 60, având o capacitate de 80 de locuri. La ora actuală însă trebuie instituționalizați aproape 500 de copii. Pavel Codreanu a menționat că datorită înfrățirii județului Dâmbovița cu raionul Ialoveni, a fost construită din talpă o grădiniță nouă, cu toate utilitățile, aceasta fiind deja funcțională, frecventată de 200 de copii.

Alesul local a menționat că în Ruseștii noi au fost implementate proiecte în valoare de circa 30 milioane de lei, bugetul local fiind de 600 de mii. „Vă imaginați câți bani am primit noi de la Uniunea Europeană pentru a dezvolta comunitatea? Din acești bani s-a construit un stadion mic cu acoperire artificială, a fost renovată Casa de Cultură, la grădinița din Ruseștii Vechi se făcea focul la sobă, iar astăzi avem cazan acolo, fiind renovată și clădirea. Mai sunt însă multe de făcut. Am norocul de o populație deosebită, sunt oameni gospodari, nu cred că aș putea fi primar în altă localitate.

Pavel Codreanu a afirmat că comuna Ruseștii Noi este înfrățită cu comuna Ciocănești, județul Dâmbovița, cu ajutorul căreia a fost construită noua grădiniță din localitate și cu comuna Domnești, județul Ilfov. „Recent, împreună cu 50 de ruseșteni (dintre aceștia mai mult de jumătate au trecut pentru prima dată Prutul) am vizitat comuna Domnești, dar și alte locuri frumoase ale României. Consătenii mei au văzut că Uniunea Europeană a investit mult și bine în localitățile din România.

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare