Participarea incluzivă în procesele democratice a fost subiectul a două seminare informative organizate de CALM pentru reprezentanții și reprezentantele ai/ale APL și societății civile (inclusiv persoane cu dizabilități) din centrul Republicii Moldova. Primarul comunei Bubuieci, municipiul Chișinău, Igor Moraru, a explicat de ce este importantă participarea incluzivă și cum o putem asigura.

Cât de mult avem de lucru pentru a asigura participarea incluzivă în procesele democratice?

Igor Moraru: Mă bucur că la inițiativa CALM obținem mai multe cunoștințe privind implicarea tuturor în procesul decizional și cel electoral deoarece, viața noastră este în funcție de cum alegem. Iată de ce ar fi bine ca această implicare să fie asumată de către toți, atât a celor care tind să fie aleși, cât și a celor care vin să aleagă. La acest capitol, în toate comunitățile, inclusiv a mea, este loc de mai bine, iar noi trebuie să tindem să creăm condiții tot mai bune pentru noi înșine, pentru că localitatea sau țara este ca o casă pentru noi. Trebuie să creăm condiții pentru a ne bucura de viața pe care o avem, de soarele care ne încălzește și de la natura care ne înconjoară.

Oamenii din Bubuieci sunt interesați de ceea ce face APL?

Igor Moraru: Există un grup restrâns care este interesat de ceea ce facem noi. Sunt și dintre cei pe care îi interesează doar o anumită problemă ce vizează zona în care locuiesc, fie că este vorba de un drum, de apeduct, un teren de joacă pentru copii etc. Interesul lor dispare atunci când este soluționată acea problemă. În general, suntem individualiști, nu există interes pentru problemele ce credem că nu ne vizează. În afară de aceasta, nu întotdeauna cei care se implică reușesc să prioritizeze problemele.

Cum educăm societatea în acest sens?

Igor Moraru: Noi, cei aleși, avem un rol important în acest proces. Totuși, întâi de toate, cred că aceste valori se educă în familie.  Anume acolo trebuie puse bazele cunoștințelor ce vizează cultura generală, inclusiv cea politică. În caz contrar, ne implicăm strict în procesul campaniei electorale, după care, cei care vin să aleagă lasă mâinile în jos și nu îi mai interesează ce se întâmplă în APL, primărie, Consiliul local. Adesea, chiar dacă în campania electorală ne-am dat votul pentru consilierii unui anumit partid, nu ne interesăm cine sunt ei, ce fac ei, cu ce ar putea să ajute comunitatea. Noi, cei din APL, inclusiv prin participarea la asemenea evenimente, ne străduim să acumulăm mai multe cunoștințe și pricepere, astfel încât să prestăm servicii cât mai calitative pentru cetățenii noștri. Cred că va trece timpul și societatea își va dori să se implice mai mult. Dorința însă trebuie să vină din sufletul fiecăruia, inclusiv copiilor noștri trebuie să le cultivăm acest interes pentru tot ce se întâmplă în comunitatea și țara noastră, deoarece viața noastră este aici și acum, atât la nivel local, cât și la nivel național.  În caz contrar, nu poți solicita prea mult atunci când tu nu te implici, când nici măcar nu mergi să îți dai votul pentru cineva. Este nevoie de contribuția fiecăruia acolo unde suntem, în funcție de cunoștințele pe care le avem. Doar așa putem să construim o societate pe care ne-o dorim. Știu că avem mult de lucru la acest capitol, iar participarea societății civile este extrem de importantă în acest proces. Ea vede cu alți ochi atât procesele electorale, dar și de administrare publică locală și centrală și noi, aleșii locali, trebuie să colectăm informația pe care ne-o oferă societatea civilă și să îmbunătățim procesul de administrare.  Astfel încât în viitorul apropiat, atât societatea civilă, cât și noi, autorități publice locale, dar și cetățenii, să ne bucurăm de viața pe care o avem.

Imprimare