În hotărârea Guvernului, adoptată la sfârșitul anului 2017, se artă că instituțiile subordonate  ministerului Finanțelor vor fi reorganizate. Astfel, cele 38 de Trezorerii teritoriale se vor transforma în cinci structuri regionale, două vor avea sediul la Chișinău, una la Bălți, una la Comrat și una la Cahul. După această decizie, de exemplu, funcționarii din Cimișlia vor fi nevoiți să facă drumuri până la Comrat pentru a soluționa anumite probleme financiare, ori pentru a  semna contracte. Aflând post-factum că Trezoreria teritorială din Cimișlia va fi mutată la Comrat, autoritățile publice locale din acest raion au organizat o ședință în cadrul căreia și-au expus poziția critică față de această decizie a Guvernului.

Tatiana Badan, primar de Selemet s-a arătat îngrijorată de faptul că reprezentanți ai APL din 23 de localități din Cimișlia vor trebui să meargă de câteva ori pe săptămână la Comrat. Oare aceste deplasări nu implică niște cheltuieli suplimentare, s-a întrebat Tatiana Badan? Primarul de Selemet a scos în evidență faptul că ministerul de Finanțe nu a organizat niciun seminar informativ în acest sens, nu a informat cetățenii, dar nici APL despre această eventuală reorganizare pe regiuni a Trezoreriilor. „Nimeni nimic nu știa. Oare asta se numește reformă, în condițiile în care nimeni nu este informat? Să nu ne trezim și cu reforma administrativ-teritorială implementată fără ca nimeni să nu cunoască nimic, fără consultări publice.

Gheorghe Vacarciuc, primar de Javgur a amintit că atât reprezentanții APL din Cimișlia, cât și din raioanele din vecinătate au insistat ca Trezoreria să rămână la Cimișlia, cu atât mai mult că aici a fost stabilit să fie și centrul regional de dezvoltare. „Nu s-a ținut cont de părerea noastră. Union Fenosa va avea sediul la Comrat, Inspectoratul Fiscal, de asemenea. A rămas să transfere asistența socială și Casa teritorială la Comrat, a punctat primarul de Javgur.

Reprezentanții APL susțin că mutarea Trezoreriei din Cimișlia la Comrat creează mai multe probleme decât ar crea condiții optime de muncă. Ei au atenționat că funcționarii din Comrat nu sunt vorbitori de limbă română, iar contabilii din Cimișlia nu cunosc limba rusă, iar toate notele informative și alte acte care vin de la Comrat la primăriile din Cimișlia sunt doar în limba rusă.

„Mai stâlcit, dar vorbim limba rusă, problema este că trebuie să prezentăm și documente în limba rusă. Am încercat la computer să trec de la grafia latină la cea chirilică și am constatat că pierd de cinci, sau chiar de zece ori mai mult timp până găsesc aceste litere și reușesc să alcătuiesc un text, a menționat Gheorghe Răileanu, primar de Cimișlia.

Potrivit reprezentanților APL, o altă problemă este că după această așa-numită reformă, mai mulți oameni vor rămâne fără un loc de muncă.  Reieșind din această situație, APL din Cimișlia au semnat o declarație pe care au trimis-o premierului Pavel Filip și ministrului Finanțelor Octavian Armașu, în care au cerut ca Trezoreria să nu fie mutată. Cei prezenți la adunare au menționat că mai mulți primari au fost intimidați să nu semneze această declarație.

Efim Strogiteanu, primar de Ecaterinovca susține că acești conducători care sunt astăzi la guvernare nu au întreprins nimic pentru a soluționa această problemă. Mâine-poimâine ar putea veni alții la guvernare și tot ne vor intimida și nu ne vor asculta, iar noi rămânem ca o cârpă de care cineva își șterge picioarele. 

Imprimare