Primăria orașului Cimișlia a inițiat primii pași în crearea Centrului de Informare și Prestare Servicii pentru Cetățeni (CIPS).

Cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), prin intermediul Proiectului de Susținere a Autorităților Locale (LGSP), astăzi 15 aprilie, a fost organizată sesiunea de informare privind importanța serviciilor oferite și pașii necesari pentru implementarea CIPS.

Acest Centru va contribui la sporirea calităţii şi eficienţei informării cetăţenilor şi la îmbunătăţirea prestării serviciilor publice prin implementarea unor instrumente şi practici moderne, toate într-un singur punct de acces.

Cu sprijinul USAID au fost deschise centre similare la Taraclia, Sîngerei și Orhei. Aceste trei centre vor servi ca modele pentru alte orașe la reproducerea și susținerea modernizării continue și îmbunătățirea serviciilor publice locale.

Imprimare