Emisiunea Audio

Anul 2017 este unul de cotitură în ceea ce privește  implementarea recomandărilor Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei care au fost făcute pentru Republica Moldova în vara anului trecut. Este părerea mai multor primari și reprezentanți CALM, care au participat la emisiunea: ”Loc de dialog”. Edilii au menționat că, având în vedere stabilitatea politică, au speranța că vor fi rezolvate mai multe probleme ale APL. Acest deziderat însă trebuie promovat prin intermediul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), care a devenit o portavoce veritabilă a tuturor reprezentanților APL, în dialogul cu autoritățile centrale. 

În ceea ce privește Ziua Autonomiei Locale, instituită la inițiativa CALM, Valentina Casian, primarul orașului Strășeni, vicepreședinte CALM a menționat: ”Guvernarea locală și guvernarea centrală sunt un tot întreg. Și numai în acel stat unde se conștientizează acest lucru, acolo lucrurile merg spre bine. Este foarte important ca Vocea Autorităților Locale să fie auzită la nivel central. Și faptul că la demersul Congresului Autorităților Locale se sărbătorește această zi, de fapt este ca o sensibilizare. A fost ca un moment în care trebuia să se audă că autoritățile locale sunt și ele capabile să administreze și vocea lor trebuie auzită atunci când este vorba de rezolvarea problemelor cetățenilor. Faptul anterior se adoptau legi, hotărâri de Guvern fără consultarea acestora cu APL și în continuare nu puteau fi realizate atâta timp cât nu erau consultate. Astăzi  noi atestăm o altă situație în Republica Moldova când vocea celor de la nivel local este auzită datorită CALM-ului.”  

În context, expertul CALM, Viorel Rusu, a specificat:  ”În primul rând, o mare parte din administrația publică o formează administrația publică locală, iar Autonomia Locală este un principiu consfințit în Constituție încă în 1994, ulterior noi am ratificat Carta Europeană privind administrația publică locală. Trebuie să o implementăm și să o respectăm sută la sută. Evident că alesul local și lucrătorii din administrația publică locală sunt cei mai apropiați de cetățeni și rolul respectiv trebuie să fie apreciat de rând cu alte profesii cărora de asemenea le este dedicată o zi în an. Reieșind din ponderea în rezolvarea treburilor publice și treburilor statului cred că este o decizie destul de necesară și rezonabilă de a celebra și autonomia locală și ziua lucrătorului din domeniul administrației publice locale. Vreau să menționez că anumite progrese au fost, deși ca de obicei nu chiar cum ne-am așteptat să fie. Deoarece avem o strategie în domeniul descentralizării care a fost realizată parțial și termenul acesteia a fost prelungit până în 2018. Pe segmentul competențelor pe anumite domenii  încă avem foarte mult de lucru. Încă mai există elemente de control excesiv pe criterii politice.

Invitații emisiunii au reiterat că e nevoie de eforturi consolidate pentru demolarea verticalei puterii și pentru a obține o autonomie locală reală, astfel încât primarii să poată activa în condiții de descentralizare veritabilă, nu mimată.

Telefonic au intervenit Constantin Cojocaru, primarul orașului Edineț și Nicolae Tudoreanu, primarul satului Feștelița. ”Primăria Edineț a început anul destul de bine, întrucât semnasem chiar de curând vreo 4 acorduri internaționale cu 3 primării din România și una din Ucraina. Ne pregătim pentru eventualele proiecte transfrontaliere și căutăm parteneri pe această linie. Ne bucură foarte mult unele rezultate pe care le-am obținut noi toți primarii în 2016, este vorba de dreptul consiliilor locale de a se adresa la Curtea Constituțională, descentralizarea fondului rutier. La sigur că noi primarii așteptăm mai multe lucruri și să insistăm la puterea centrală să descentralizăm practic toate fondurile pe care le avem în Republica Moldova pentru o bună parte din ele rămân a fi foarte centralizate. Mă refer aici la fondul ecologic, fondul dezvoltării regionale, mă refer aici la fondul rutier chiar mai mult decât ne-a reușit în acest an. Dacă ne va reuși acest lucru să știți că administrațiile publice locale vor avea sorți de izbândă într-un viitor cât mai apropiat. ”, a specificat edilul de Edineț.

Solidar cu colegul a fost și Nicolae Tudoreanu: Cu siguranță anul 2017 este un an al provocărilor, deoarece stabilitatea guvernamentală ne dă un nou suflu pentru realizarea celor probleme care de fapt au fost semnate în foaia de parcurs semnat de către Guvernul Filip în fața partenerilor de dezvoltare și acest lucru ne încurajează dar cred că cel mai important este că demult Republica Moldova n-a pornit cu un buget aprobat în luna decembrie a anului precedent pentru anul viitor și este un an care a pornit cu dreptul să zic așa și noi avem bugetele corelate întocmai cu bugetul de stat. Astfel, cifrele care sunt înregistrate acolo creează puțin optimism în vederea realizării competențelor locale dar mai sunt multe lucruri de făcut pentru că nu toate competențele sunt acoperite cu instrumente financiare.

Imprimare