Olga Pac, primară a satului Vișniovca, raionul Cantemir, consideră că nivelul II de administrare și-a pierdut utilitatea, iar oamenii ar trebui să conștientizeze că alinierea la standardele europene ne oferă șansa de a dezvolta comunitățile locale și a crește nivelul de viață aici, în Republica Moldova.

Ce părere au oamenii de la sudul Republicii Moldova despre posibila aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană?

Olga Pac: Nu pot să știu opinia tuturor, dar sper că fiecare este conștient de oportunitățile care apar odată cu obținerea statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Mă refer la posibilitățile de sporire a nivelului de trai, a calității vieții. Sigur că toate aceste procese vor dura, este nevoie de implementarea mai  multor reforme pentru a putea ajunge la nivelul țărilor UE. Totodată, trebuie să conștientizăm că suntem un popor liber, gândim liber, vrem să creăm, să ne dezvoltăm, să trăim bine și să îmbrățișăm această idee de aderare la UE. Astfel vom avea un scop comun care  va schimba viziunea unora și va crea premise pentru ca reformele în localitățile noastre să se implementeze mai ușor.

Ce fel de reforme ar trebui să fie realizate în domeniul administrației publice locale?

Olga Pac: Este nevoie de a majora veniturile din contul taxelor locale, să majorăm puterea de cumpărare a oamenilor pentru ca noi să putem presta mai multe servicii, dar acest lucru se va întâmpla când cetățeanul se va implica în producere. Pentru aceasta este nevoie să susținem businessul mic și mijlociu și numai doar astfel oamenii vor avea posibilitatea să se dezvolte, să se simtă utili, să poată crea. De asemenea, nu văd care ar fi utilitatea nivelului II de administrare. Noi ajungem la Consiliul raional doar atunci când avem nevoie de bani. Mai multe servicii în cadrul Consiliilor raionale nu ajută cu nimic localitățile. Banii pentru întreținerea Consiliilor raionale sunt consumați fără nici un sens.  Aceste Consilii sunt menținute și pentru că oferă niște salarii bune unor apropiați ai anumitor partide care, atunci când vin alegerile, susțin pe cei care i-au numit în  funcție.

Imprimare