Acestea sunt, fără îndoială, vremuri grele. La nivel european, la nivel național și local, dar și la nivel instituțional. Provocările pan-europene sunt mai prezente ca niciodată. Declarația a fost făcută de către Marija Pejčinović BURIĆ, vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe și Europene din Croația, într-un discurs adresat la 7 noiembrie 2018 membrilor Congresului Autorităţilor Locale și Regionale al Consiliului Europei. Aceste dificultăți sporesc semnificația cooperării interguvernamentale și necesitatea de a susține multilateralismul. Sunt sigură că ne putem baza și pe sprijinul și cooperarea deplină a Congresului, a adăugat oficialul, subliniind în același timp capacitatea de flexibilitate și inovație a orașelor și regiunilor. 

Dna Pejčinović BURIĆ a descris evoluțiile recente în democrația locală din Croația, menționând necesitatea de a recâștiga încrederea publică. În acest sens, ea a lăudat activitatea Congresului și a Cartei Europene a Autoguvernării Locale, considerând-o o realizare majoră a organizației, ratificată de toate statele membre ale Consiliului Europei. Da, resursele sunt limitate. Da, responsabilitățile sunt grele. Dar acțiunea la nivel local este esențială pentru a asigura menținerea bunăstării și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor , a menționat demnitarul croat.

Celelalte priorități ale președinției croate includ lupta împotriva corupției, o provocare strâns legată de responsabilitatea reprezentanților politici față de electoratul lor și care ajută la păstrarea încrederii cetățenilor în instituțiile democratice și în cei care le reprezintă. Acesta este scopul rapoartelor adoptate de Congres ca parte a foii de parcurs a activităților de prevenire a corupției și de promovare a eticii publice la nivel local și regional.

Vicepremierul a vorbit și despre preocupările președinției croate privind multiplele probleme cu care se confruntă Europa, în special situația din Georgia și din Ucraina, dar și aspecte privind migrația și refugiații.

În perioada 6-8 noiembrie, la Strasbourg, Franţa  se desfășoară cea de-a 35-a sesiune a Congresului Autorităţilor Locale și Regionale al Consiliului Europei. Evenimentul a reunit 636 de aleși locali din diverse țări, reprezentanți ai peste 200 mii de autorități locale și regionale. Delegația Republicii Moldova este reprezentată de Tatiana Badan, primarul de Selemet, președinte al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).
Imprimare