La 15 martie 2017, Curtea Constituțională (CCM) în premieră a fost gazda a peste 50 de primari din satele și orașele republicii, care au acceptat invitația să afle mai multe despre posibilitatea de sesizare a Curţii Constituţionale în problemele referitoare la autonomia locală.

Alexandru Tănase, Președintele CCM, a prezentat funcţionarea Curții și a răspuns la întrebările edililor. Astfel, primarii au fost puși la curent cu mecanismul sesizării CCM de către autorităţile locale în cazul în care sunt afectate principiile de bază privind administrarea publică locală, prevăzute de articolul 109 din Constituție.

Reamintim că, prin Legea nr. 24 din 4 martie 2016, consiliile unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi sau al doilea au devenit subiecţi cu drept de sesizare a Curţii Constituţionale.

Evenimentul a fost organizat de CCM în parteneriat cu Proiectul UE Suport pentru CCM și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).






Imprimare