În data de 13 noiembrie, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat Conferința Finală de închidere a Proiectului ”Politici publice locale prin consens social – Politica administrației publice locale de eficientizare a resurselor locale”.

La conferință au participat primari, viceprimari, funcționari locali, consilieri din toate primăriile Republicii Moldova și din comunitățile nemijlocit participante în cadrul Proiectului. Au fost prezentate politicile publice elaborate în cadrul acestui Proiect; beneficiarii și facilitatorii și-au expus opinia 
asupra importanței și semnificației proiectului și au împărtășit experiența pe care au acumulat-o, dar și succesele în elaborarea și punerea în aplicare a proiectelor comunitare de politici publice. 

Pe parcursul implementării proiectului au fost elaborate 8 politici publice de interes local în 8 localități din Republica Moldova. Acestea au vizat încercarea de a rezolva probleme relevante din localități, cu implicarea directă a cetățenilor. La elaborarea  acestor politici au contribuit atât experții formatori din România – Daniela Plugaru, Doru Cristian Bularda și Kristina Creoșteanu, cât și facilitatorii locali, care au lucrat nemijlocit în cadrul ședințelor de identificare și selectare a problemelor din fiecare localitate.

Localitățile selectate în cadrul Proiectului ”Politici Publice Locale prin consens social – Politica Administrației Publice Locale de eficientizare a resurselor locale” sunt: Colibași, raionul Cahul; Crihana Veche. raionul Cahul; Băhrinești, raionul Florești; Calfa, raionul Anenii Noi; Capaclia, raionul Cantemir; Tomai, raionul Leova; Larga, raionul Briceni; orașul Edineț.

Potrivit experților, pe parcursul implementării proiectului, elaborarea propunerii de PP a demonstrat înțelegere univocă în  prioritizarea  problemelor de interes public, consultarea cetățenilor eficientizează activitatea autorităților locale, iar APL și cetățenii  trebuie să fie parteneri comunitari într-un proces complex de identificare și soluționare a problemelor de interes local.

Prin implementarea proiectului, CALM și-a dorit să dezvolte cunoștințele, aptitudinile și experiența participanților privind:

 – procesul de elaborare a politicilor publice, etapele şi caracteristicile acestuia, formarea agendei publice, a agendei instituţionale şi a agendei media, precum şi a interacţiunii dintre acestea;

– utilizarea instrumentelor şi tehnicilor pentru identificarea problemelor, formularea scopului şi a obiectivelor politicilor publice, analiza factorilor interesaţi (stakeholderi), identificarea alternativelor de politici publice, analize de impact și de risc, planificarea acţiunilor;

– facilitarea proceselor participative de elaborare și aprobare a propunerilor de politici publice de interes local de către facilitatorii locali din Republica Moldova. 

Conferința Finală a fost organizată de către Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală (FPDL) din România, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României și UNDP Moldova.

 
















































































































































Imprimare