Bezna de pe străzile comunei Bilicenii Vechi și furturile din ogrăzile sătenilor dădeau mari bătăi de cap atât autorităților locale și mai cu seamă localnicilor. Cu suportul Programului USAID Comunitatea Mea și contribuția cetățenilor, în localitate a fost instalat un sistem modern și econom de iluminat public stradal, care aduce lumină și siguranță pe străzile a mai mult de 700 de locuitori ai comunei. Grație finanțării primite din partea Guvernului American, prin intermediul Agenției USAID, 201 corpuri de iluminat de tip LED au fost instalate pe o lungime totală 7,6 km de rețele de iluminat public stradal din localitate.

Suntem foarte bucuroși că prin intermediul Programului USAID Comunitatea Mea am reușit să aducem lumina pe străzile locuitorilor din Bilicenii Vechi. Cu o investiție de mai mult de 50 de mii de dolari SUA din partea USAID și o contribuție locală în valoare de 32 de mii de dolari SUA de la bugetul local și cetățeni, USAID și Primăria au reușit să instaleze sute de corpuri de iluminat de tip LED pe o lungime de 7,6 km de rețele de iluminat public stradal” a menționat Șeful Misiunii USAID, Scott Hocklander, în cadrul vizitei de recepționare a lucrărilor de renovare.

Problema iluminatului public local a fost identificată de cetățeni în cadrul sesiunilor de planificare strategică organizate, anual, cu suportul Programului Comunitatea Mea. Printr-un proces participativ și deschis, cetățenii au stabilit că iluminatul stradal este una dintre cele mai stringente nevoi ale comunității. ”Era foarte greu, era întuneric, lumea nu era în siguranță” spune Aurelia Dicusar, localnică din Bilicenii Vechi. ”Erau furturi. Hoții prin sat furau păsările din ogrăzile oamenilor” spune Alexandru Ciobanu, locuitor al comunei Bilicenii Vechi.

Ala Guzun, primarul comunei spune că până la implementarea proiectului de dezvoltare comunitară, finanțat de USAID, doar 20% din străzile din localitate erau iluminate. ”Grație acestui program am reușit să acoperim 80% din localitate cu iluminat public” menționează alesul local.

Pe lângă proiectul de infrastructură, prin intermediul Programului Comunitatea Mea primăria a mai beneficiat de un pachet complex de asistență tehnică pentru a face activitatea primăriei mai eficientă, mai transparentă și responsabilă față de cetățeni.

Colaborarea cu primăria com. Bilicenii Vechi și efortul cetățenilor pentru implementarea acestui proiect este un exemplu de mobilizare pentru alte comunități din Republica Moldova. Cetățenii sunt foarte fericiți și până la urmă despre asta e vorba” a menționat Daniel Șerban, Directorul Programului Comunitatea Mea.

În cadrul Programului USAID Comunitatea Mea, proiecte de infrastructură, finanțate de Guvernul American, vor fi implementate și în alte peste o sută de comunități.

Notă pentru producători și editori:

  • În a doua săptămână a lunii decembrie, Programul Comunitatea Mea, în parteneriat cu Slovak AID, va organiza un eveniment online de inaugurare sincronizată a 5 Centre de informare și prestări servicii pentru cetățeni create în incinta primăriilor Strășeni, or. Ialoveni, or. Cimișlia, or. Drochia și s. Costești.

Despre Programul Comunitatea Mea

Comunitatea Mea este un program finanțat de Guvernul Statelor Unite/USAID și implementat de IREX, care are scopul de a susține peste 100 de primării din țară să asigure o guvernare mai eficientă, mai transparentă și mai responsabilă față de cetățeni. Primăriile partenere beneficiază de instruiri și asistență tehnică pentru a putea îmbunătăți serviciile publice, implica activ cetățenii în guvernarea locală și implementa instrumente de creștere ale veniturilor locale. Totodată, primăriile beneficiază de granturi în valoare de 60 de mii de dolar SUA pentru implementarea proiectelor de îmbunătățire a infrastructurii și a serviciilor publice locale, cum ar fi reabilitarea școlilor și grădinițelor, a drumurilor și trotuarelor, instalarea rețelelor de iluminat public stradal și altele.

Pentru mai multe detalii despre Programul Comunitatea Mea, contactați Specialistul Comunicare al programului, Tatiana Rusu, la email: trusu@irex.org, sau acesați https://www.facebook.com/ProgramulComunitateaMea

Imprimare