Asociația Promo-LEX a făcut public primul Raport de Monitorizare a Alegerilor Locale Generale 2015, lansând totodată și Efortul de Monitorizare pentru scrutinul din iunie.

Raportul prezentat în cadrul unei conferințe de presă vizează perioada 3 – 29 aprilie 2015, cuprinde sinteza constatărilor observatorilor Promo-LEX, analiza modificărilor cadrului legal și normativ și trasează subiectele care vor constitui prioritățile Efortului de Monitorizare.

Deși perioada pre-electorală a fost marcată de incertitudini privind data organizării alegerilor locale generale și de modificări operate la Codul Electoral, Parlamentul a stabilit data scrutinului, respectând prevederile legale. “Printre argumentele dezbătute public de către liderii politici a fost necesitatea realizării reformei administrativ teritoriale, în acest context reamintim că la data începerii perioadei electorale în Republica Moldova în continuare avem 266 de localități cu un număr mai mic de 1500 de locuitori, pentru care se vor constitui circumscripții electorale şi corespunzător vor fi cheltuiți  bani din bugetul de stat”, a subliniat Pavel Postica, șeful Efortului de Monitorizare Promo-LEX. 

În rezultatul recomandărilor formulate de către Promo-LEX, Parlamentul a implementat parțial recomandarea privind determinarea unei formule uniforme și constante de stabilire a plafonului mijloacelor financiare ce pot fi virate în fondul electoral. În rezultatul utilizării noii formule, plafonul este în creștere considerabilă, fiind de peste două ori mai mare comparativ cu alegerile precedente din 5 iunie 2011.

Efortul de Monitorizare Promo-LEX recomandă: Parlamentului R. Moldova să modifice Codului Electoral prin stabilirea unei date unice a alegerilor locale generale, să implementeze Legea privind organizarea administrativ teritorială, prin reorganizarea la prima etapă a APL de nivel I, care nu întrunesc cel puțin 1500 locuitori. La fel recomandăComisiei Electorale Centrale să instituie un plafon financiar unic pentru toți concurenții electorali, inclusiv partide politice la nivel de circumscripție electorală în care au loc alegerile și să impună detalierea cheltuielilor pe circumscripții în rapoartele financiare ale concurenților electorali delegați de partide şi blocuri electorale.

Pe lângă monitorizarea Campaniei Electorale, la scrutinul din iunie 2015, Asociația Promo-LEX va desfășura o Campanie de educație civică și electorală. Campania “IEȘI la VOT!”  are drept scop promovarea unui vot informat și conștient în rândul alegătorilor. Activități de educaţie civică vor fi desfășurate în cel puțin  28 de localități rurale și urbane de pe întreg teritoriul Republicii Moldova (cu excepția regiunii Transnistrene).

Menționăm că, în perioada mai-iunie 2015, Promo-LEX va organiza o serie de Dezbateri Publice Electorale, în cel puțin 10 localități având drept obiectiv promovarea acțiunilor de educație electorală echitabile, echilibrate şi imparțiale. Activitățile de educaţie electorală au scopul de a promova libertatea de exprimare şi pluralismul politic în cadrul scrutinului electoral.

Amintim că scopul Efortului de monitorizare este informarea publicului privind desfășurarea campaniei, precum şi sporirea încrederii cetățenilor în procesul electoral, contribuirea la asigurarea alegerilor libere și corecte, conform standardelor internaționale și legislației naționale. Promo-LEX rămâne, în continuare, singura organizație neguvernamentală din țară care desfășoară cel mai mare efort de monitorizare, delegând peste 1000 de observatori în toate localitățile din țară.

Varianta electronică a Raportului aici.

Efortul de Monitorizare a Alegerilor Locale Generale 2015 beneficiază de asistență financiară din partea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Consiliul Europei (CE) și asistență tehnică oferită de National Democratic Institute for International Affairs (NDI). Opiniile exprimate în rapoartele publice Promo-LEX aparțin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanțatorilor.

Pentru informații suplimentare, contactați: Lilia Duca, PR Manager al Efortul de Monitorizare a Alegerilor Locale Generale 2015, Tel: 0 (22) 49 26 84, GSM: (+373) 68 29 46 92, E-mail: lilia.duca@promolex.md

Imprimare