Peste 2 luni, în Ialoveni va fi dată în exploatare o nouă rețea de canalizare cu o lungime de 1,4 km.

Noua rețeauă are diametru mai mare, decât cea veche, fiind de 315 mm. Inițial, noile rețele erau proiectate prin curțile de bloc, iar pentru a evita disconfortul locătarilor s-a decis ca pozarea acestora să se facă prin zona centrală a orașului.

Rețeua veche avea un termen de exploatare peste de 50 de ani cu un grad înalt de uzură, fapt ce cauza un șir de avarii.

Țevile utilizate au o durată de exploatare mult mai mare, astfel vor rezista în timp.

Pozarea rețelei de canalizare este efectuată de către specialiștii unii companii private. Conform contractului lucrările vor dura 75 de zile de la semnarea contractului. Astfel, noua rețea va fi data în exploatare în luna iunie. Costul total al lucrărilor se estimează la circa 3,7 mil. lei, dintre care circa 2,5 mil. lei sunt oferiță de către furnizorul de apă.

După finalizarea lucrărilor în zonă vor avea loc lucrări de asfaltare a teritoriului.

Imprimare