La 20 iunie 2013 Primarul de Edineţ, d. Constantin Cojocari şi Primarul de Săcele, d. Nistor Radu Florea au semnat un protocol de înfrăţire a celor două localităţi. О delegaţie a orasului Edineţ s-a aflat în perioada 19-23 iunie la Săcele, pentru a pune la punct toate amănuntele înfrăţirii, şi pentru a pune bazele unor colaborări avantajoase pentru ambele oraşe.

Primarul oraşului Edineţ, Constantin Cojocari, a declarat, la ieşirea de la întîlnirea pe care delegaţia a avut-o cu conducerea Consiliului Judeţean Braşov şi a Instituţiei Prefectului Braşov, că este încîntat că oraşul sau are ocazia de a se înfrăţi cu un oraş ca Săcele, cu о istorie bogată şi aflat în plină dezvoltare. „Vizita noastră şi contac­tele cu conducerea municipiului Săcele a fast posibilă prin intermediul Despărţămîntului «Fraţii Popeia» din Săcele al Asociaţiunii Astra. Am semnat protocolul de înfrăţire şi sperăm că relaţiile dintre cele două oraşe se devină foar- te strînse”, a declarat Constantin Cojocari.

În cursul după-amiezii de 20 iunie, delegaţia din Edineţ a participat la Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Săcele, şedinţa care a aprobat semnarea protocolului de înfrăţire, dupa care, primarii celor doua oraşe au semnat acest protocol. „Edineţ este a treia localitate cu care se înfrăţeşte municipiul Săcele, după cele din Franţa şi Ungaria care ne sînt partenere de mai multă vreme. Sperăm că aceată înfrăţire să fie favorabilă ambelor oraşe. Vom încerca să sprijinim dezvoltarea oraşului Edineţ, astfel încît să devină un motor al integrării europene a Republicii Moldo­va”, a declarat Radu Nistor Florea, prima­rul municipiului Săcele. În cadrul şedinţei, consilierii din Săcele au votat în unanimitate proiectul pro­tocolului de înfrăţire, la finalul şedinţei acesta fiind semnat de pri­rnarii celor doua oraşe.

 

Imprimare