Edilii orașelor Covasna, din România, și Călărași, din Republica Moldova, s-au întâlnit pentru a semna protocolul de înfrățire a celor două orașe. 

Potrivit ziarului Mesagerul de Covasna, printre oficialitățile prezente la eveniment s-au numărat primarul orașului Călărași din Republica Moldova, Nicolae Melnic, secretarul Consiliului Local, Ecaterina Melnic, Thiesz Janos, primarul orașului Covasna, consilierii locali ai orașului și prefectul Sebastian Cucu.

„La acest moment festiv, la care cele două orașe, Covasna și Călărașii de peste Prut, am convenit să semnăm un document foarte important în ceea ce privește înțelegerea de cooperare și înfrățire a celor două urbe. Permiteți-mi să salut cu deosebită stimă și respect membri delegației orașului Călărași, condusă de domnul primar Nicolae Melnic. Chiar din primele noastre convorbiri telefonice am înțeles că și din partea domniei sale există deschidere către ceea ce ne-am gândit pentru viitoarea colaborare dintre noi”, a declarat primarul Thiesz Janos.

Edilul a explicat, de asemenea, pe scurt şi termenul de „înfrățire”, precizând că acesta face referire la legăturile economice și culturale strânse dintre cele două orașe și că alegerea orașului Călărași din Republica Moldova, în vederea parafării acestei legături, s-a făcut datorită nenumăratelor lucruri pe care cele două orașe le au în comun.

„Acest document pe care îl semnăm astăzi stabilește parteneriatul de colaborare în mai multe domenii de interes reciproc, în vederea promovării facilităților economice, prin proiecte de dezvoltare economică și socială, care să vină în beneficiul comunităților locale, pentru dezvoltarea de noi dimensiuni ale colaborării bilaterale din domeniul Administrației Publice Locale. Preconizăm o colaborare permanentă pe plan social, cultural, artistic, sportiv, și identificarea de programe comune de dezvoltare a turismului și promovarea relațiilor economice, reciproc avantajoase. Aceast prilej ne dă ocazia de a stabili modul de colaborare și aprofundare a relațiilor prevăzute, avându-se în vedere proiectele comune între instituții, ONG-uri, tineret, toate în spiritul cunoașterii reciproce, a învățării valorilor care pot fi utile viitoarei Europe și totodată deschide noi orizonturi în relațiile de prietenie. În prezent, orașul nostru are legături foarte strânse cu cele cinci orașe din Ungaria cu care ne-am înfrățit: Nagykanezsa, Pápa, Gyula, Csenger și Balatonfűred și sunt ferm convins că și orașul Călărași din Republica Moldova va fi, de asemenea, un partener foarte apreciat pentru noi, o localitate care la rândul său are relații strânse comerciale cu parteneri din Italia, Germania, Rusia, Elveția, Bulgaria, Austria, Olanda, Cehia, Slovacia, Polonia, Țările Baltice, legături de prietenie în Franța, localitatea Beaujolais. Tratate de colaborare s-au mai încheiat cu orașele Bühl Baden și Schkeuditz din Germania și nu în ultimul rând, orașe înfrățite cu Călărași-ul, Călărași-ul din România, din Bulgaria – Dve Moghili și din Polonia, Bielsk Podlaski”, a mai declarat primarul oraşului Covasna.

Imprimare