„Ministerul Finanțelor va aloca 757 milioane de lei pentru grădinițe, școli și alte instituții care sunt finanțate de la bugetul de stat. Acest lucru se va întâmpla până la sfârșitul lunii aprilie, cel târziu în primele zile ale lunii mai”, a declarat Ministrul  Dumitru Budianschi pentru calm.md.

Declarația a fost făcută în contextul în care foarte mulți primari și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu creșterea costurilor pentru întreținerea instituțiilor publice aflate în gestiunea APL (educaționale, medicale, sociale etc.), ca urmare a majorării fără precedent a prețurilor gazelor naturale și necesitatea compensării de către stat a acestor costuri.  

Ministrul Finanțelor a specificat că deja de o lună se lucrează la rectificarea bugetară și în cel mai scurt timp proiectul urmează să fie prezentat Parlamentului. „Executivul nu va interveni cu suplimente doar acolo unde este vorba despre competențele proprii”, a menționat oficialul.

Întrebat despre o posibilă majorare a salariilor angajaților care activează în domeniul administrației publice locale, Dumitru Budianschi a declarat că este un subiect complex. „Există Legea 270 ce reglementează salarizarea în întregul sistem public, nu doar cel al APL. Urmează să stabilim o întrevedere cu CALM și să discutăm asupra acestui subiect”.

Imprimare