Bunurile imobile transmise în contul cotelor-părți valorice din patrimoniul fostelor gospodării agricole vor putea fi înregistrate după unitățile administrativ-teritoriale. Legislativul a adoptat joi, în lectură finală, o lege în acest sens.

Autorii acestei inițiative legislative au pornit de la faptul că patrimoniul fostelor gospodării agricole, repartizate pe cote-părți valorice după reforma funciară din 1998, care nu a fost solicitat până în prezent de proprietari, nu se află în prezent, în majoritatea cazurilor, nici în evidența proprietarilor și nici a autorităților publice locale, ajungând într-o stare avansată de degradare. 

„Ca urmare a transmiterii în proprietate privată a bunurilor imobile a fostelor gospodării colective agricole, proprietarii cotelor părţi-valorice nici până în prezent nu cunosc proprietatea lor adevărată şi nu îşi pot demonstra dreptul asupra bunurilor incluse în ele. Cauza principală este lipsa actelor ce confirmă dreptul de proprietate asupra cotei-părţi valorice într-un bun imobil ale fostei gospodării agricole, lipsa titularilor cotelor-părți valorice”, explică nota informativă a proiectului de lege.

Drept urmare a sistematizării informaţiilor prezentate de consiliile rationale autorilor proiectului de lege, în prezent sunt neînregistrate și nevalorificate aproximativ 2.207 bunuri imobile.

1.926 dintre acestea sunt construcţii – agricole, locative, grădiniţe, scoli, alte clădiri administrative, circa 252 sunt terenuri, iar 29 reprezintă baraje, staţii de pompare a apei, obiective acvatice, fântâni arteziene etc.

Imprimare