„Criza Covid-19 a pus la încercare capacitățile autorităților locale și regionale, de a asigura o bună guvernare locală, de a furniza servicii și de a fi la înălțimea așteptărilor cetățenilor”, a declarat Leendert Verbeek (Olanda), președintele Comitetului de Monitorizare al Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, la deschiderea ședinței online din 17 septembrie 2020.

Președintele Comitetului a subliniat imposibilitatea efectuării de vizite de monitorizare în statele membre din cauza măsurilor legate de Covid și necesitatea inovării pentru a adapta activitățile legale noilor realități. „Monitorizarea aplicării Cartei Europene a autonomiei locale este însăși esența activității Congresului, iar pandemia nu trebuie să devină un obstacol în apărarea democrației de bază în Europa”, a explicat el.

Printre propunerile sugerate se numără pregătirea notelor informative sau lansarea unui dialog politic, la distanță, cu autoritățile naționale sau societatea civilă. „Acest lucru ar pregăti calea pentru viitoarele vizite de monitorizare, atunci când vom putea călători din nou”, a spus dl Verbeek.

O dezbatere privind protecția Cartei Europene a autonomiei locale în situații de criză extremă se află pe agenda reuniunii Comitetului de monitorizare. Provocările și răspunsurile la criza Covid-19 au fost, de asemenea, dezbătute la reuniunile Comitetelor de guvernanță și de actualitate din 15 și 16 septembrie 2020. Congresul va continua să analizeze aceste aspecte, în special în timpul următoarelor vizite de monitorizare care ar trebui reluate în 2021.

Mai multe informații la acest subiect găsiți aici:

https://www.coe.int/en/web/congress/-/leendert-verbeek-despite-the-pandemic-innovate-to-continue-defending-local-and-regional-democracy-?fbclid=IwAR1hcK3ldWBnoGehA-Cw2eAyPJ0vHmLrmjRrAAV1oIWsHfsfU19t_VPMLKg

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare